Astăzi, 02 iunie 2021, a avut loc ședința de lucru cu participarea reprezentanților Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, a Secției Situații Excepționale și Consiliului raional Ștefan Vodă.
Subiectul discutat a ținut de planificarea măsurilor comune de prevenire a incidentelor pe apă, situațiilor de risc și regulile de comportament în sezonul estival.
Ținând cont de numărul mare de copii aflați în vacanță, care petrec o mare parte a zilei la aer liber fără supravegherea adulților. Dar și cei maturi preferă să petreacă timpul la aer curat, în pădure, pe malul Nistrului, la iazuri, bazine. Însă nu trebuie de uitat că apa poate fi periculoasă, la fel și focul…O mică neatenție sau neglijență poate provoca incidente serioase cu urmări grave.
În scopul evitării accidentelor caracteristice sezonului estival, serviciile prezente și-au stabilit anumite măsuri de prevenire, informare și instruire a populației referitor la regulile de comportament și măsurile de siguranță în perioada de vară.