La 7 iulie curent, a avut loc ședința comisiei instituită prin decizia Consiliului raional cu privire la activitatea Spitalului raional Ștefan Vodă de la începutul pandemiei până în prezent. Dl Anatol Balanețchi, șeful IMSP Spitalul raional Ștefan Vodă a prezentat membrelor comisiei nota informativă privind acțiunile întreprinse pentru prevenirea și combaterea infecției COVID-19.
Astfel, pacienta din s. Carahasani infectată cu COVID-19 care s-a adresat după consultație și efectuarea radiografiei a devenit sursa infectării pentru lucrătorii medicali din cadrul secției consultative. În perioada 10-15 martie 2020 se cunoștea că în secțiile terapie și traumatologie sunt medici și lucrători din personal bolnavi, dar din lipsa unei experiențe, asimptomaticii similare, s-a crezut că sunt îmbolnăviri de gripă sezonieră. Bolnavii nu s-au conformat cerinței de autoizolare, din contra, ei nu respectau normele sanitar-epidemiologice prevăzute în cazul infectării cu COVID-19.
La 27 martie 2020 șeful spitalului a insistat internarea unui medic pentru efectuarea testului, care a ieșit pozitiv. Un alt medic s-a adresat pentru test, dar a fost internat după a treia tentativă.
Drept urmare a extinderii infecției în cadrul serviciilor menționate s-a constatat transmiterea infecției în timpul executării obligațiunilor de serviciu la acordarea asistenței medicale bolnavilor aflați la tratament în spital. Totodată angajații Serviciului medical de urgență s-au infectat în timpul chemărilor bolnavilor la domiciliu, printre aceștia fiind și suspecți la Coronavirus reveniți de la pelerinajul Poceaevo.
În temeiul Dispoziției Comisiei pentru situații excepționale, a fost sistată activitatea spitalului pe perioada 07.04 până la 20.04.2020, cu ulterioara prelungire până la 4 mai 2020.
Dl Balanețchi a recunoscut că la etapa inițială gravitatea răspândirii și infectării cu COVID-19 n-a fost conștientizată la nivelul necesar, iar lipsa unei practici nu a permis luarea unor decizii prompte și corecte. Plus la aceasta, creșterea bruscă a numărului de persoane infectate a condiționat apariția unei situații de panică și frică ce la fel a influențat negativ asupra situației.
Un indiciu trist al pandemiei constituie numărul de decesuri ai persoanelor infectate. Din 12 decesuri înregistrate în raion 7 persoane fusese internate în spitalul raional. Deși e greu de constatat cine poartă vina directă, însă atât conducerea spitalului, cât și întregul colectiv ai instituției regretă cele întâmplate.
„Recunosc că în calitate de manager al instituției medicale trebuia să manifest mai multă exigență, vigilență și putere de a lua decizii, a punctat dl Balanețchi, însă atunci când n-ai cadre suficiente, aparatajul este învechit, posibilitățile financiare sunt reduse dorești să diminuezi riscurile. Iar în cazul dat când la nivel național nu erau nici teste suficiente ca să putem examina medicii și pacienții, s-a decis că o soluție optimă este închiderea spitalului.”
De la redeschiderea spitalului până la moment n-au mai fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire a lucrătorilor medicali, deși a fost deschisă secția COVID. Este îmbucurător faptul că din pacienții secției s-au vindecat 18 persoane. La moment activitatea în spital este ținută în strictă evidență, se întreprind toate măsurile pentru a preveni și combate răspândirea infecției. Este important că au fost trase concluziile de rigoare din situația creată ce va permite în viitor de a preveni la maximum apariția situațiilor similare.
Au adresat întrebări directorului spitalului membrii comisiei dna Maria Pălărie, consilier raional, dna Olga Ceapchii, consilier raional, dna Mariana Haret, șefa Centrului de sănătate Ștefan Vodă, dna Lidia Lucianov, specialist în sănătate publică.
Dl Vasile Maxim, președintele raionului, a subliniat că situația în spitalul raional a fost una complicată, dar consecințele n-ar fi fost atât de grave dacă managerul instituției la momentul oportun acționa mai profesionist, mai dur, impunând colectivul medical să respecte cu strictețe toate măsurile prescrise.
La ședință s-a luat act de informația dlui Balanețchi. A fost recomandat de a ține în continuare situația cu virusul COVID-19 la control strict, de a depune eforturi pentru a aprovizionarea spitalul cu aparataj modern, a crea condiții optime pentru funcționarea instituției medicale.