Satul Popeasca, la 55 an de la fondarea raionului Ștefan Vodă, a înscris în istoria sa o filă importantă: la 6 decembrie curent a fost inaugurat terenul sportiv pentru minifotbal cu acoperirea artificială. Este o performanță semnificativă pentru o localitate în care în ultimă perioadă n-a fost implementat niciun proiect social.
Evident, toată lumea care a venit la acest eveniment, a trăit sentimentul de bucurie și satisfacție sufletească, însă cele mai mare emoții le-a avut dna Axenia Pînzaru, consilier raional și local, deoarece anume dumneaei a avut această inițiativă frumoasă și a depus eforturi majore împreună cu susținătorii săi, asociația părintească din gimnaziul local, a învins multe obstacole pentru a vedea, în sfârșit, proiectul realizat.
La sărbătoare au fost invitate toate persoanele care au contribuit, prin diferit mod, la împlinirea visului localnicilor, în primul rând, al tinerei generației a satului. Dl Ion Pădureț, primarul nou ales de Popeasca, a mulțumit, din numele locuitorii satului, Consiliului raional Ștefan Vodă, personal dlui Iurie Moiseev, fostul președinte de raion, pentru susținerea financiară în sumă de 300 mii lei, Federației Moldovenești de Fotbal în fața dlui Igor Soltanici, coordonator de proiecte care a donat învelișul artificial al stadionului în valoare de peste 150.000 de lei. Primarul a numit agenții economici și localnicii, contribuțiile lor, mulțumindu-le pentru implicare, activism civic și cumsecădenie. Astfel, au donat surse financiare dl Trofim Grosu (20000 lei), întreprinderile „Pădureț Alexandru” și ”Marialexprim” (22000 lei), dna Axenia Pânzaru (1900 lei pentru procurarea plaselor), consilierii locali Sergiu Nimerenco, Ion Zubco, Vladimir Cazacu (a câte 1000 lei fiecare), membrii echipei de fotbal Constantin Roșca (5000 lei), Ion Pădureț (2000 lei), Mihail Gheorghița (100 de euro), diaspora din Franța – 55 euro. Acest suport financiar a fost necesar la acoperirea cheltuielilor, în sumă de 53457 lei, pentru lucrările de montare a învelișului terenului de fotbal. În semn de recunoștință președintele asociației părinților a înmânat sponsorilor scrisori de mulțumire.
Cu mesaje frumoase de felicitare, urări de bine și încurajare spre noi succese în elaborarea și implementarea proiectelor valoroase pentru comunitate au venit în fața publicului prezent dl Igor Soltanici, dl Iurie Moiseev, dl Vladimir Baligari, vicepreședintele raionului pe probleme sociale. Panglica roșie a fost tăiată de către dl Soltanici, dl Pădureț și dl Baligari.
Fotografia comună de la eveniment emană multă bucurie și căldură în pofida faptului că bătea un vânt rece și temperatura aerului era scăzută. Mai mult, pe terenul nou a avut loc, în premieră, un meci de fotbal între echipele din satele învecinate – Popeasca și Ermoclia.
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”