Recent, grădiniţa „Albinuţa” din s. Slobozia a găzduit seminarul metodic cu tema „Dezvoltarea gândirii critice şi a creativităţii la preşcolari prin intermediul operelor literare” cu participarea managerilor din instituţiile de educaţie timpurie din raion. Subiectul dat reprezintă astăzi o semnificaţie specială, deoarece copiii, din mai multe motive, au din ce în ce mai puţine posibilităţi de a interacţiona cu cartea.
Partea practică a seminarului a inclus trei activităţi publice, dirijate de educatorii Puşca Alexandra, Spataru Olesea, Palanciuc Inga, în cadrul cărora s-au prezentat diverse forme de lucru cu textul. Apoi a fost organizat un training, unde oaspeţii seminarului au exersat în selectarea operelor literare adecvate vârstei timpurii şi a metodelor aplicate.
Cu gratitudine vrem sa menţionam receptivitatea participanţilor la dress code-ul evenimentului, şi anume: doamnele directori, cât şi întreg corpul didactic al grădiniţei au venit în port naţional, ce a adus un farmec în atmosfera seminarului, dăruind fiecăreia mai multă feminitate, autenticitate, frumuseţe… Dragostea de neam ne-a apropiat, împreună studiind şi admirând creaţia marilor Vieru, Eminescu, Creangă.
Aducem mulţumiri primarului localităţii, dlui Zavalişca Anatol, care a fost alături de noi atât în ziua seminarului cât şi la pregătirea lui.
Alina Porubin, metodist
Grădiniţa de copii „Albinuţa”, s. Slobozia