Ziua de 28 martie are o conotație tristă în istoria raionului și orașului Ștefan Vodă, dar totodată este plină de mândrie și recunoștință față de un Om cu majusculă care prin trecerea sa pe pământ a lăsat o urmă adâncă, importantă, memoria căreia poate fi văzută, auzită, citită de multă vreme. Un Om care a făurit istoria acestui raion și oraș, despre care ar vorbi chiar și zidurile clădirilor, vâltoarea drumurilor neastâmpărate, verdeața copacilor din preajmă în adierea vântului. Se împlinesc 25 de ani de la trecerea în neființă a dlui Ion Palancean, supranumit unul din „nașii fondării raionului și orașului”, cu acestea cuvinte de profund respect rostite de dna Maria Romanciuc, specialistul principal al direcției cultură, tineret, sport și turism, s-a început acțiunea de comemorare a celui care a fost Ion Palancean.
Clasicii susțin, dacă dorim să prindem rădăcini în nemurire, atunci trebuie și suntem datori să ne cunoaștem trecutul. Cu această idee nobilă au venit la acțiune de comemorare domnii Nicolae Molozea, președintele raionului, Vasile Gherman, vicepreședintele raionului, Dumitru Luchianov, Cetățean de Onoare al orașului Ștefan Vodă, Mihail Tomov, președintele organizației orășenești a veteranilor de război și muncă, Alexandru Palancean, fiul dlui Ion Palancen.
Nu era în raion un om să nu-l cunoască pe Ivan Fomici, cum îi ziceau dumnealui pe timpuri. Organizator de excepție, dânsul a făcut față la fiecare loc de muncă. Toți vorbitorii au subliniat: a fost o adevărată școală, dar și plăcere să lucrezi alături de acest om inteligent, înțelegător, cu o uriașe capacitate de muncă și responsabilitate, dar care totodată putea să fie foarte dur și principial. În cei 17 ani când dl Palancean a fost la puterea executivă a raionului s-a împlinit visul lui cel mai drag: orașul Speranței (așa au numit constructorii orășelul din corturi unde trăiau) s-a transformat în orașul Realității.
Cu gânduri frumoase, cu flori și amintiri vii au venit orășenii la comemorarea dlui Ion Palancean. Nu întâmplător placa comemorativă a fost instalată lângă clădire unde a muncit cu atât sârg pentru binele oamenilor fostul președinte al comitetului executiv raional. Cei care l-am cunoscut pe dl Ion Palancean avem o datorie morală să-i păstrăm memoria vie și să facem tot posibilul ca generațiile tinere să nu întrebe niciodată cu nedumirire „Dar cine a fost acest Ion Palancean?”