Direcția agricultură și alimentație de comun cu asociația apicultorilor din raionul Ștefan Vodă au organizat și desfășurat un seminar pentru apicultori. Pentru prima dată doritorii de a participa la ședință au depășit numărul de 80 de persoane ce vorbește elocvent despre dorința oamenilor de a cunoaște ce este nou în acest domeniu, de a pune în discuție problemele existente în căutarea soluțiilor potrivite.
La ședință au fost prezenți dl Alexandru Pavlicenco, vicepreședintele raionului, dl Mircea Cuclenco, șeful direcției agricultură și alimentație, dl Andrei Iurașco, președintele asociației apicultorilor, dl Ștefan Condratiuc, președintele Asociației apicultorilor din Moldova, dl Radu Vizitiu, inspector în zootehnie ANSA, specialiștii DAA.
Despre efectuarea lucrărilor de primăvară, alimentarea suplimentară a stupinelor şi protejarea lor de boli şi dăunători, măsurile de protecție a vorbit dl Iurașco. Dl Gheorghe Cernean, specialist superior în domeniul zootehniei DAA, a informat prezența despre sarcinile deținătorilor de stupine în dezvoltarea ramurii în teritoriu. Dumnealui a abordat și un aspect important ce ține de subvenționarea în apicultură. Astfel, conform Regulamentului pentru subvenţionare în agricultură pentru 2017-2021, suportul statului în dezvoltarea apiculturii este subvenţionarea la 50 de procente a cheltuielilor la procurarea materialului biologic şi a utilajului din apicultură.
Dl Radu Vizitiu s-a oprit la Legea apicultorii nr. 754 din 17 decembrie 2010, care reglementează dezvoltarea ramurii, stipulează drepturile și obligaţiunile apicultorilor.
Apicultorii sunt îngrijorați de politicile ce țin de comercializarea produselor apicole, prețul de 34-37 de lei pentru un kg de miere nu le satisface. Dl Condratiuc a răspuns la întrebările apicultorilor și a abordat mai multe aspecte ale problemei.