Noutăți

Instalaţiile electrice reprezintă un pericol permanent

Un copil s-a electrocutat mortal în urma atingerii de echipamentele unui post de transformare, aflate sub tensiune.

Acest caz tragic s-a produs pe 16 martie, curent, în satul Copceac din raionul Ştefan Vodă în interiorul unui post de transformare aflat în apropierea şcolii din localitate. În urma investigării circumstanţelor producerii accidentului s-a constatat, că minorul de 13 ani a pătruns împreună cu alţi trei copii de aproximativ aceeaşi vârstă în edificiul încuiat prin orificiul grilei metalice de ventilare deteriorate, cu scopul de a se ascunde şi a fuma. Aflându-se în încăperea de la nivelul zero a edificiului, unde se afla un transformator de rezervă deconectat de la reţea, victima a urcat pe elementele de suport ale echipamentelor de aici cu scopul de a pătrunde la nivelul superior al edificiului prin intermediul unui orificiu tehnologic din tavan. După ce a pătruns astfel în încăperea superioară a edificiului, din motive necunoscute, minorul a atins cu mâna dreaptă o bară de 10 kV a celulei de tranzit, aflată sub tensiune, creând astfel un scurtcircuit, ce a fost fatal pentru el. Speriaţi de consecinţele dramatice ale accidentului produs pe neaşteptate pentru ei, ceilalţi trei minori au fugit în stare de stres de la faţa locului. Persoane care au văzut fuga lor precipitată şi au auzit sunete suspecte din interiorul postului de transformare au anunţat despre cele întâmplate reprezentanţii corpului didactic al şcolii şi ai primăriei, care au telefonat tot atunci la întreprinderea de distribuţie a energiei electrice pentru a comunica cele întâmplate. O formaţiune de intervenţie operativă ce s-a deplasat de urgenţă la locul producerii accidentului a efectuat deconectările necesare pentru a admite accesul poliţiei şi a echipei de salvare, care au constatat decesul minorului. Organele de drept din raionul Ştefan Vodă au deschis pe marginea acestui caz un dosar penal.

Pentru neadmiterea pe viitor a accidentelor în rândul populaţiei, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. solicită tuturor în mod expres respectarea strictă a normelor de securitate în raport cu instalaţiile electrice.
Este extrem de important să se conştientizeze, că orice intervenţii ale populaţiei în vecinătatea instalaţiilor electrice, în zona de protecţie a acestora  şi în mod inadmisibil în interiorul lor, sunt însoţite de un grav pericol de electrocutare, care poate surveni în rezultatul contactului direct sau prin intermediul unui arc electric la apropierea la o distanţă inadmisibilă de echipamentele aflate sub tensiune.

Populaţia trebuie să conştientizeze aceste riscuri la care se expune atunci când se apropie periculos de instalaţiile electrice şi să renunţe la intenţia de a desfăşura diferite activităţi sau jocuri in preajma lor.

Este important să respectaţi următoarele reguli:

– nu pătrundeţi în încăperile punctelor de transformatoare şi ale altor instalaţii electrice;
– nu permiteţi copiilor să se apropie de instalaţiile electrice sau să se joace în preajma acestora;
– nu deschideţi uşile panourilor de distribuţie şi a cutiilor de cablu;

– nu vă urcaţi pe pilonii liniilor electrice aeriene;
– nu vă apropiaţi şi nu atingeţi de conductoarele liniilor electrice, întrerupătoarele sau separatoarele de linie şi alte echipamente electrice;
– nu urcaţi pe copacii care cresc în apropierea LEA;
– nu legaţi animale domestice de pilonii liniilor electrice aeriene;

– nu vă apropiaţi şi nu atingeţi conductoarele suspecte din apropierea instalaţiilor electrice aflate accidental la sol, pe vegetaţie, garduri sau diferite construcţii.
– despre orice defecţiuni sau accidente informaţi imediat întreprinderea distribuitoare de energie electrică prin intermediul Oficiului  24 de ore la numărul de telefon 022- 43-11-11.
Reţineţi! Instalaţiile electrice reprezintă un pericol permanent!  Respectaţi aceste reguli! Vă veţi proteja personal şi îi veţi feri de pericole pe cei dragi dumneavoastră.
Nimic nu este mai important decât securitatea şi sănătatea! Respectaţi regulile de securitate electrică, evitaţi tragediile!

Sursa: www.gasnaturalfenosa.md