În iulie 2017, constatăm o creștere simțitoare a cazurilor de incendii pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Astfel și în raionul Ștefan-Vodă în seara de 20 spre 21 iulie, 2017, ora 2300, am avut un caz de incendiere a vegetației uscate în satul Purcari, pe teritoriul fostei ferme de bovine, în apropierea gunoiștii satului. Fiind alertați de locuitorii satului, în regim prioritar m-am deplasat la fața locului. De urgență a fost alertat Serviciul Protecției Civile și Situații Excepționale Ștefan-Vodă, care în timp record a ajuns la fața locului. Analizând gradul de risc iminent, coordonând activitatea și în urma unui scurt instructaj oferit de colaboratorii Serviciului Protecției Civile și Situații Excepționale privind măsurile de precauție necesare de respectat la acțiunile de stingere a incendiului, am purces în comun cu alți 4 cetățeni care s-au alăturat nouă la stingerea focului. A durat aproximativ 2 ore să stopăm violența flăcărilor care se îndreptau cu rapiditate atât spre pădurea din apropiere, cât și spre stația de distribuție a gazului aflată la o distanță de aproximativ 500 metri. De 3 ori după ce stingeam focul, acesta izbucnea iarăși. Actualmente nu se cunoaște cine se face vinovat de incendiul dat, cazul se investighează.
Cu părere de rău, telefonând la primarul satului Purcari am primit asigurări că în curând î-și va face apariția cu mai mulți oameni la fața locului să ne ajute, dar au rămas doar vorbele…
Salutăm în continuare colaborarea cu toate serviciile de stat în ceea ce ține de protejarea mediului ambiant și facem un apel către cetățeni, agenți economici: „Nu mai recurgeți la incendierea deșeurilor, miriștii, vegetației uscate căci uneori focul devine un element de necontrolat și poate aduce daune colosale resurselor funciare, animalelor sălbatice, florei sau chiar și averii care vă aparține”.
Valentin BEJAN, șef IE Ștefan Vodă