Noutăți

În sânul familiei ne odihnim cel mai bine!!!

Felicitări pentru familia Gavrilovici din s. Crocmaz, deținătoarea locului III, secțiunea FOTO, la concursul „Familii diferite, aceeași dragoste” lansat de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din 15 mai 2017 cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei

Familia Gavrilovici este o familie de oameni gospodari din satul Crocmaz. Dl Vladimir și dna Tatiana au crescut și educat patru copii biologici: Ana, Vadim, Nadejda și Dumitru.  Fiind însetați de oferirea dragostei și grijii lor către alți copii mai triști, au hotărât de a lua în serviciul Asistență Parentală Profesionistă cei doi frați gemeni – Motoc Cristian și Cristiana de numai cinci anișori.

Dna Tatiana prin măiestria sa de mamă și inteligența de profesoară știe să transmită mesajul educației corecte ce-i curge prin sângele vinelor sale. Aleargă întruna, în dreapta și în stânga, pentru a le reuși pe toate dar și pentru a fi un exemplu demn de urmat pentru copiii săi.

Dl Vladimir la moment străjuiește casa și execută treburile gospodărești. Prin darul său ceresc de a fi tată, știe să-și îndeplinească porunca Dumnezeiască cu responsabilitate sporită și nu cedează în fața greutăților vieții.

Copiii acestei familii, parcă ar fi un stup de albine din ai cărei miere părinții își îndulcesc sufletele fiind unica sursa lor de supraviețuire. Chiar dacă Nadejda și Dumitru sunt deja căsătoriți, ei nu uită să deschidă ușa de la casa părintească și să le facă surprize părinților și fraților care îi așteaptă cu nerăbdare.

Dacă toți părinții din Republica Moldova ar lua exemplu de la această familie, cred că nu ar mai exista orfelinate, centre de plasamente ș.a., iar copiii noștri ar fi sănătoși, fericiți și iubiți!!!

Elena TULUMARI, șef, serviciu Asistența Parentală Profesionistă