Campania de informare a contribuabililor cu privire la depunerea declarațiilor privind impozitul pe venit pentru anul 2016
Potrivit prevederilor Codului Fiscal, contribuabilii persoane care practică activitate de întreprinzător au obligația de a depune declarația privind impozitul de venit până la data de 25 martie a anului curent pentru perioada fiscală 2016. Pentru persoanele fizice cetățeni termenul de depunere a declarației privind impozitul pe venit a fost extins până la data de 30 aprilie.
În condițiile în care ultima zi a termenului de prezentare a Declarației este o zi de odihnă, în conformitate cu art.129 p.8) din Codul fiscal, în anul 2017, Declarațiile privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2016 vor putea fi prezentate până pe data de 27 martie 2017 (pentru persoanele care practică activitatea de întreprinzător) și 2 mai 2017 (pentru persoanele fizice cetățeni ce nu desfășoară activitate de întreprinzător).
Pentru a facilita depunerea declarațiilor și a se conforma posibilităților contribuabililor, Serviciul Fiscal de Stat a stabilit graficul de muncă după cum urmează:
– 22 – 24 martie 2017 – de la ora 08.00 până la 19.00;
– 25 martie 2017 – sâmbăta – de la ora 8.00 până la 17.00;
– 26 martie 2017 – duminică – de la ora 8.00 până la 13.00;
– 29 – 30 aprilie 2017 – sâmbătă și duminică – de la ora 8.00 până la 17.00.
Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă pe adresa: or. Ştefan Vodă, str. Industrială 8, et. 4, la tel. 0242-93-501, 242-93-502, 0242-93-509.
Şef al Inspectoratului Nicolae DAMIAN