Hramul localităţii, în spaţiul nostru cultural, este o sărbătoare cu tradiţie veche, care din an în an se serbează cu mult fast în tot mai multe sate şi oraşe ale ţării.
Sensul termenului „hram” semnifică Patronul Bisericii Creştine din slavă şi se ia atunci când se sfinţeşte locul pentru construcţie. Se crede că acest sfânt va fi protectorul lăcaşului şi a membrilor localităţii date. Hramul satului Antoneşti este sărbătorit de Sf. Nicolae, odată în an, păstrând tradiţiile şi obiceiurile specifice localităţii.
Anul curent, în Antoneşti, Hramul a început cu Sfânta Liturghie, după care a urmat deschiderea sezonului sportiv, realizat cu aportul gimnaziului „M. Eminescu”, ștafeta fiind preluată de către reprezentanţii căminului cultural şi a bibliotecii publice Antoneşti care au propus un program, bine organizat, cu mai multe capitole.
Concursul ghicitorilor a fost cel care a deschis sărbătoarea şi a provocat bucurie copiilor cu micile cadouri din partea Î.I. „Fiola”. Apoi au fost menţionaţi cu diplomă şi cadou de preţ „Cel mai în vârstă Nicolae” (Nicolae I. Malancea) şi „Cel mai fraged Nicolae” (Nicolae R. Lesnic) din sat.
Scenariul propus oglindea file din istoria satului şi era împodobit cu cântece, scenete, dansuri populare şi moderne. Tot în cadrul programului a fost organizată „Tombola lui Nicolae”, care avea menire de a aduna sătenii la sărbătoare şi a-i bucura cu premii oferite de către agenţii economici locali: SRL „Antoneşti Agro”, ÎI „Fiola”, ÎI „Chirilova Ecaterina”, ÎI „Sergiu Mocanu”, ÎI „Ana Spînu”, SRL „Vitarina Prim”, IM „Emelru” SRL, SRL P.P.D. şi C.M.C, GŢ „Steleana” şi GŢ „Malancea Alexandru”.
Cadourile tombolei au fost axate pe produse alimentare, cereale, produse chimice pentru păsări şi animale domestice, super premiu fiind un purceluş acordat din partea G.Ţ. „Steleana”. A fost un gest frumos din partea gospodăriei. Le mulţumim tuturor care n-au rămas în umbră, celor care au contribuit la buna desfășurare a sărbătorii, au creat o adevărată atmosferă festivă cu explozii de emoţii de neuitat.
Conform programului, a fost organizat concursul „Eu şi familia mea”, unde au participat trei familii: Palanciuc, Spînu şi Meşteşug, oameni buni şi gospodari, care au fost evaluaţi de către oaspeţi: dna Valentina Uţa şi dna Maria Romanciuc de la DCTST. Participanţii au demonstrat răbdare, unire, respect şi dragoste, la finele concursului fiind decernați cu diplomă şi cadou de preţ. La încheierea activităţii a fost înmânat super premiul în cadrul „Tombolei lui Nicolae”, după care a urmat hora satului.
A fost o zi încărcată, plină cu emoţii pozitive, surprize, premii şi multă veselie. A fost aici în satul meu, în cel mai frumos loc din lume care mereu îmi bucură inima. Este locul pe care eu îl numesc „casa mea”, locul în care trăiesc multe sentimente de bucurie, tristeţe, fericire şi împlinire. E satul meu, e Antoneşti.
Tatiana MATVEEV,
șefa bibliotecii publice Antoneşti