Astăzi, am aprins candela iubirii în sufletele noastre pentru nemuritorul şi veşnic tânărul poet – steaua de Lumină a poeziei şi deminităţii noastre, care și-a muiat pana în eternitate pentru a așterne gânduri îngemănate cu dumnezeirea, numele căruia îl poartă Secolii din gură-n gură – Mihai Eminescu.
Poetul etern și geniul îngândurat, căruia îi înălţam în suflet şi în conştiinţă statui prin cuvânt, se află lângă noi, pe aleea umbrită de flori și șoapte de tei din oraşul Ştefan Vodă.