Anul 2020 a fost pentru echipa A.O. Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro” un an provocator, forțând-o să se adapteze la noile realități. Ceea ce mă face optimistă și mândră în același timp, este să văd că tinerii sunt capabili nu numai să se adapteze, ci și să prospere în schimbare. În acest sens, uitându-mă cât de multe progrese am avut, ca echipă, în decursul ultimului an de activitate, consider oportun faptul de a împărtăși cu cititorii o parte din sinteza excelenței echipei A.O. ADD“Generația Pro”.În data de 23 noiembrie 2020, pe platforma Incubatorului de Afaceri Ștefan Vodă, într-un format inedit, adaptat mediului online din cauza contextului pandemic, am celebrat împreună succesele și inițiativele de tineret ale raionului Ștefan Vodă în cadrul celui mai mare eveniment al anului „GALA INIȚIATIVELOR TINERILOR 2020”. După cinci ediții spectaculoase și pline de energia tinerilor participanți, în acest an, organizatorii celei de-a 6-a ediții – Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă – au venit cu un nou concept de desfășurare a acesteia, lipsit de interacțiune fizică, însă la fel de viu, dinamic și special. Evenimentul și-a propus, în pofida lipsei unei reuniuni, să recunoască meritele tuturor celor implicați în proiecte și inițiative cu și pentru tineri din raionul Ștefan Vodă, păstrând conexiunea vie între aceștia prin intermediul unui program special și autentic. Tema acestei ediții a fost “SINTEZA EXCELENȚEI”, făcând referire la faptul că, prin intermediul unei implicări proactive, pasiunii și motivației de a schimba lucrurile în bine creăm imaginea micului nostru univers numit „excelență”. Adoptând o abordare pozitivă și privind spre partea bună a provocărilor acestui an, tinerii care activează în cadrul proiectelor “Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă” și “Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Ștefan Vodă”implementate de A.O. Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro”, în cadrul evenimentului sus menționat, au scos în lumină, atât bunele practici și rezultatele frumoase, pe care le-am obținut, împreună cu grupurile de inițiativă ale tinerilor din comunitățile raionului Ștefan Vodă, cât și pe cele ale tinerilor antreprenori, beneficiari ai Programului de Granturi Mici, program lansat și încheiat cu succes pe ambele planuri: al inițiativelor civice, dar și cel al dezvoltării antreprenoriale. Ediția multașteptată a Galei de anul acesta a reunit în jur 70 de persoane, pe platforma virtuală ZOOM, invitați speciali printre care se numără reprezentanți ai Fundației Est-Europene: coordonatoarele de programe Ana Ciurac și Diana Bacal, Consiliului Raional Ștefan Vodă, în persoanele vicepreședinților, dl Vladimir Baligari și dna Valentina Barbei, Primăriei Ștefan Vodă, Gateway&Partners Moldova, Direcției Cultură Tineret, Sport și Turism, Direcției Economie și Atragerea Investițiilor, DGE Ștefan Vodă și alți oaspeți importanți și valoroși pentru întreaga noastră echipă care au consemnat o evoluție relevantă în dezvoltarea sectorului de tineret la nivel local şi au contribuit prin implicare, receptivitate și atitudine la creșterea nivelului de participare civică a tinerilor din comunitățile raionului Ștefan Vodă. Participanții la eveniment au avut posibilitatea să fie parte a unui program divers, prin intermediul căruia, tinerii organizatori au făcut o sinteză detaliată a activității fondurilor în materie de proiecte și activități realizate cu succes, beneficiari și impactul programelor asupra acestora și nu în ultimul rând, eficiența programelor în dezvoltarea personală a tinerilor, dar și cea comunitară. În cele 4 ore cât a durat marele eveniment am reușit să livrăm participanților câteva produse inedite, realizate în exclusivitate de către tinerii membri ai Asociației, cum ar fi: o retrospectivă fidelă a anului de activitate 2020, impresii de la absolvenții fondurilor, o broșură în care sunt sintetizate cele mai importante informații despre noi și activitatea noastră. Tot aici, tinerii au venit și cu câteva surprize pentru oaspeții prezenți: un filmuleț original care reprezintă un apel către tânăra generație, dar și o piesă specială interpretată cu multă căldură și exuberanță de către ei, tinerii. (Toate acestea sunt disponibile spre vizualizare accesând pagina de Facebook: Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă). Ca și în alți ani, am recunoscut importanta contribuție a tinerilor la dezvoltarea comunităților din care fac parte, pe parcursul anului 2020, manifestată prin proiecte și inițiative, în diferite domenii de interes pentru generația lor. Pe această cale, au fost menționați cu diplome de merit și mici cadouri simbolice grupurile de inițiativă, care au beneficiat de granturi, în valoare totală de 68 mii lei, în vederea realizării microproiectelor de dezvoltare comunitară și anume: „Vecinul bun la nevoie se cunoaște” – Slobozia; „Speranța” – Răscăieți; „Tinerii în acțiune” – Talmaza; „Generația Pro” – Ermoclia; „Speranța” – Antonești; „Vierașii și Ștefăneii” – Ștefan Vodă; „Tinerii ECO” – Popeasca; „Împreună spre succes!” – Ștefan Vodă; „Consiliul Local al Elevilor” – Viișoara. La fel, cu diplome de merit au fost nominalizați și 6 tineri antreprenori, care au fost susținuți financiar cu granturi nerambursabile, în valoare totală de 360 mii lei,în lansarea şi dezvoltarea propriilor afaceri, aceștia fiind: Natalia Grosu din s. Crocmaz, Alexandru Malancea din s. Marianca de Jos, Galina Oprea din s. Căplani, Anastasia Grigoriev din or. Ștefan Vodă, Alexandru Chițu din s. Carahasani și Pavel Prutean din s. Talmaza. Aceștia au vorbit despre experiența acumulată și au împărtășit exemplele de bune practici pe care le-au adoptat și implementat în activitățile desfășurate. Chiar dacă am fost despărțiți de monitoare pe ambele părți, am reușit să menținem un dialog constructiv la finalul evenimentului, prin care cei prezenți și-au exprimat opiniile, impresiile și urările de bine.
Dorim să mulțumim cordial susținătorilor, partenerilor și tuturor celor care fac parte din cercul oamenilor de încredere, apreciind activitatea A.O. Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro” și proiectele pe care le implementează la nivel local. Pentru noi, contați foarte mult. Vă apreciem și vrem să știți că noi, tinerii, am fost aici pentru voi toți în ultimii 6 ani și intenționăm să fim aici pentru mulți alții, pentru că tot ceea ce facem este o investiție în bine, în frumos, în prezent și viitor.
Mulțumiri speciale Fundației Est-Europene care a finanțat și susținut ambele proiecte și Consiliului raional Ștefan Vodă pentru contribuția financiară la Programul de Granturi Mici organizat de Fondul pentru Tineri.
Acest eveniment a fost desfășurat de A.O. Asociația de Dezvoltare Durabilă „Generația Pro”, în cadrul proiectelor „Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă” și „Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Ștefan Vodă”, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Uniunii Europene, cu susținerea Incubatorului de Afaceri din Ștefan Vodă.
Adelina BARBĂNEAGRĂ,
coordonator proiecte,
manager, IP Incubatorul de Afaceri Ștefan Vodă