În sâmbăta Floriilor s-a desfășurat Concursul National „Tinere Talente”, ediția 2016. Acest concurs se organizează în fiecare an de Ministerul Culturii și Cabinetul Metodic și tradițional este găzduit de trei instituții: colegiul de muzica „Stefan Neaga”, unde au evaluat tinerii muzicieni și coregrafi, colegiul de arte plastice „Alexandru Plămădeala”, unde și-au lăsat amprentele tinerii pictori, și școala de arte „Alexei Stîrcea”, unde au evaluat discipolii secției teatru. Astfel, elevii din echipa școlii de arte „Maria Bieșu ” și-au demonstrat cunoștințele și abilitățile în arta muzicală, dramatică, plastică și cea coregrafică.
Etapa de preselecție a avut loc în fiecare școală din cele 110 de instituții de învățământ complimentar din Moldova. La etapa finala echipa școlii de arte „Maria Bieșu” a avut în componența sa 87 de elevi și 14 profesori. Cheltuielile de deplasare au fost de patru ori mai mari, decât anii precedenți, însa ele au fost justificate.
Concursul propriu-zic s-a început la ora 09.00, cu evaluarea concomitentă a concurenților la toate cele 4 genuri de artă numite mai sus, la catedrele școlilor respective. Eu am avut ocazia să urmăresc evaluarea concurenților de la compartimentele chitara clasica si dans popular. Chitariștii, discipolii profesorului Zglavuța Vladimir, și-au arătat aptitudinile la catedra instrumente cu corzi, unde au dat dovada de înalta interpretare artistică si temperament. Școala noastră a fost unica, care s-a prezentat cu doua grupuri de dansatori (regulamentul prevedea numai unul).
Ambele colective s-au prezentat destoinic și au dat dovadă de creativitate colectivă și mare performanță.
Mi s-a umplut inima de bucurie, când la premiere de pe scena Colegiului de Muzica „Stefan Neaga” a răsunat de câteva ori numele școlii de arte „Maria Bieșu” din orașul Stefan Voda. Au fost menționați Anastasia Pontelei, Alexandru Turca, Vitalie Timus, decernați: Ciolpan Iana – diploma de gradul II, profesoara Bolozan Iuliana, Romanenco Sergiu – diploma de gradul II, profesor Zglavuța Vladimir, grupul coregrafic din filiala Feștelita – diploma de gradul II, profesoara Cernean Angela, grupul coregrafic, filiala Talmaza – diploma gradul I, profesor Cadu Anatol.
Vreau să mulțumesc părinților elevilor menționați mai sus și tuturor părinților care înțeleg, că prin studierea unui gen de artă copilul se educă, devenind adeptul frumosului. Și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc profesorilor care au pregătit acești elevi. Datorită muncii comune școala de arte „Maria Biesu” din orășelul nostru își creează o imagine buna la nivel național.
Rezultatele concursului „Tinere Talente” demonstrează că școala muncește în direcție corectă și nu în zadar poartă onorabilul nume a Primadonei Operei Naționale Maria Bieșu.
Valeriu MORARI, directorul școlii de arte „Maria Bieșu”