Tradițional, Consiliul raional Ștefan Vodă a organizat, la restaurantul „Mărțișor”, o serbare de omagiere a lucrătorilor din agricultură și industria prelucrătoare în ajunul sărbătorii lor profesionale.
Dl Mircea Cuclenco, șeful direcției agricultură și alimentație a Consiliului raional, a adus sărbătoriților sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia încheierii anului agricol 2017-2018 şi cu prilejul Zilei Lucrătorului din Agricultură şi Industria Prelucrătoare. în raportul prezentat dl Cuclenco a menționat că în pofida faptului că anul agricol 2018 nu a fost unul din cel mai reuşit din punct de vedere al condiţiilor climaterice, luând în vedere seceta din primăvară, ploile abundente şi grindina din lunile iunie, iulie şi august, totuşi au fost obţinute rezultate bune. În aceste condiţii, în întregime pe raion în anul 2018, în toate tipurile de gospodării s-au produs 158067 tone de cereale, 31979 tone de floarea soarelui, 35526 tone de struguri, peste 16370 tone de fructe, 11093 tone de legume, 2505 tone de carne, 12520 tone de lapte. In conformitate cu calculele preventive, volumul global al producţiei agricole produse în raion, în anul curent în preţuri curente constituie 1,6 mlrd lei.
Șeful DAA a făcut o analiză succintă a rezultatelor obținute, menționând succesele agenților economici din toate ramurile ale agriculturii și industriei prelucrătoare, dar și problemele existente.
Cu un mesaj de felicitare și urări de bine a venit în fața omagiaților dl Nicolae Molozea, președintele raionului. Este îmbucurător faptul că în pofida tuturor problemelor existente conducătorii agenților economici, specialiștii, mecanizatorii, lucrătorii de rând mențin raionul la un nivel înalt în tot ce să referă la agricultură, a menționat președintele raionului. Cei prezenți în sală, la fel ca și acei din satele noastre merită toată recunoștința cetățenilor pentru munca depusă în sudoarea frunții, a punctat dl Molozea.
A urmat ceremonia de decernare a celor mai buni gospodari și lucrători din raion cu Diploma de Onoare a Consiliului raional și premiul bănesc în conformitate cu nominalizarea. Astfel, învingătorii concursului raional „Toamna de aur” sunt:
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de grâu la hectar”, S.C „Prot-CV”SRL, or. Ștefan Vodă, conducător Croitor Ion, care a recoltat de pe suprafaţa de 326 ha – 2099 tone de grâu, recolta medie constituind 64,41 ch/ha.
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de orz la hectar”, SRL „WeTraide-Agro”, sectorul Talmaza, s. Talmaza, administrator Ivanov Igor, care a recoltat de pe suprafaţa de 771,7 ha – 3773,6 tone de orz, recolta medie constituind 48,90 ch/ha.
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de rapiţă de toamnă”, SRL „Carahasani Agro”, s. Carahasani, conducător Cociu Vasilie, care a recoltat de pe suprafaţa de 167 ha – 587,8 tone de rapiță, recolta medie constituind 35,2 ch/ha.
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de mazăre la hectar”, SRL „WeTraide-Agro”, s. Talmaza, administrator Ivanov Igor, care a recoltat de pe suprafaţa de 318,4 ha – 843,8 tone de mazăre, recolta medie constituind 26,5 ch/ha.
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de porumb la hectar”, SRL „Focaro Agro”, s. Copceac, conducător Belotcaci Valeriu, care a recoltat de pe suprafaţa de 346 ha 2262 tone de porumb, recolta medie constituind 65,37 ch/ha.
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de floarea soarelui la hectar”, S.C „Prot-CV” SRL, or. Ștefan Vodă, conducător Croitor Ion, care a recoltat de pe suprafaţa de 81 ha 212,9 tone de floarea soarelui, recolta medie constituind 27,16 ch/ha.
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de struguri la hectar”, SRL „Focaro Agro”, s. Copceac, conducător Belotcaci Valeriu, care a recoltat de pe suprafaţa de 52,9 ha 761,6 tone de struguri, recolta medie constituind 143,96 ch/ha.
În nominlizarea „Cea mai înaltă recoltă de fructe la hectar”, SRL „Vitis-Victoria”, or. Stefan Vodă, fondatori Macari Anatolie, Dogatari Iurie, Staianenco Mihail, care a recoltat de pe suprafaţa de 7 ha(măr) 504 tone de fructe, recolta medie constituind 720 ch/ha.
În nominalizarea „Cea mai înaltă recoltă de legume la hectar”, SRL „Sandu Nellu”, s. Cioburciu, fondator Cojocari Ion, care a recoltat de pe suprafaţa de 20 ha 1014 tone de legume. Recolta medie constituind 507 ch/ha.
Conform dispoziției președintelui raionului, au fost decernați cu Diploma de Onoare şi cadouri de preţ în semn de recunoştinţă din partea Consiliului raional Ştefan Vodă 38 de lucrători din agricultură şi industria prelucrătoare a raionului.