La 26 august curent, la Consiliul raional a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de execuție (fpe) de specialist superior în cadrul direcției economie și atragerea investițiilor. Doi solicitanți, Jitari Natalia și Isaico Eugen, au depus, în termenii stabiliți, dosare la funcția vacantă. După examinarea dosarelor ambii concurenți au fost admiși la concurs.
Valentina Barbei, vicepreședintele raionului și președintele comisiei de concurs, a salutat concurenții, dorindu-le succes și a explicat condițiile de participare. Conform Regulamentului, concurenții vor alege plicul sigilat cu una din trei variante de întrebări pentru proba scrisă. Concurenții care vor acumula nu mai puțin de 6 puncte din 10 vor fi admiși la interviu, a punctat președintele comisiei.
După rezultatele probei scrise, la interviu a fost admisă Natalia Jitari care și a câștigat concursul, acumulând în mediu 8,7 puncte pentru două probe.
Felicitări cu urări de bine și succese în activitate pentru Natalia Jitari! Bine ați venit în colectivul direcției economie și atragerea investițiilor și a Consiliului raional!