Consiliul raional Ştefan Vodă invită agenţii economici din diferite domenii de activitate din raion să participe la ediția a XVIII-a a expoziției naționale “FABRICAT ÎN MOLDOVA”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie, care se va desfășura în perioada 30 ianuarie–03 februarie 2019, pe teritoriul Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo” SA, mun. Chișinău.
Expoziția are drept scop susținerea producătorilor autohtoni, întreprinderilor mici și mijlocii, crearea oportunităților de lansare pe piață autohtonă şi a unui climat economic favorabil, de asemenea identificarea strategiilor de sporire a activității investiționale în domeniul științific și de producere.
Ca și în edițiile anterioare, expoziția va găzdui un program amplu de afaceri în cadrul căruia vor fi abordate subiecte de o mare actualitate atât pentru consumatori, cât și pentru producători. În acest sens vor fi organizate diverse concursuri, mese rotunde, prezentări de companii și produse, seminare, conferințe pe teme de interes în sfera cooperării comercial – economice.
Consiliul Raional Ştefan Vodă va participa la expoziție cu un stand comun și pentru susținerea agenților economici din raion va achita parțial spațiul expozițional arendat. Agenţi economici care doresc să participe la acest eveniment, şi să rezerveze un spaţiu, pot veni cu un demers către Consiliul Raional Ştefan Vodă până la data de 26.11.2018.
Informaţii suplimentare le puteţi obţine la Direcția Economie şi Atragerea Investiţiilor, la numărul de telefon: 0(242) 2-20-81, 2-30-29