Cultură, Tineret, Sport și Turism Noutăți

EROII DEZASTRULUI DE LA CERNOBÎL-LICHIDATORII

Ziua de ieri  – e trecutul, ziua de mâne – e viitorul, ziua de azi – e prezentul . 35 de ani pentru viața unui om e destul de mult, e timpul când poți face planuri grandioase pentru ziua de azi cât și în ziua de mâne. La  26 aprilie se împlinesc 35 de ani de la explozia reactorului  nuclear de la Cernobîl, una din cele mai  groaznice catastrofe nucleare  din istoria omenirii, un fenomen nou  pentru toată lumea. Cel de-al patrulea reactor al Centralei  Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la ora 01,23 minute noaptea. Explozia a provocat un incendiu care a durat zece zile în timpul căreia, în atmosferă au fost eliberate particule radioactive echivalente cu cel  puțin două sute de bombe de tipul celor lansate la Herosima. În rezultatul acestui grav  accident au avut de suferit șapte milioane de oameni.  Mai târziu s-a  constatat ca în urma celor 40 de secunde, cât a durat exploziile reactorului, au fost contaminate cu radiație 22 de regiuni ale fostei URSS.  Zeci de orașe și sate au fost evacuate,  satele au fost  îngropate în pământ  cu buldoazerele, la fel și pădurea din apropiere, care a fost numită, ”Pădurea roșie”  deoarece în urma radiației  a căpătat o nuanță roșie, întreaga regiune deveni peste noapte o “ rezervație uriașă”. Tot acest teritoriu care a fost supus radiației se întinde pe o suprafață de 2600 de km pătrați, poartă denumire de „zonă moartă”. În această zonă concentrarea este foarte mare. Pe acest teritoriu timpul s-a oprit  acum 35 de ani. Centrala atomoelectrică de la Cernobîl se află la hotarele dintre Ucraina și Belorusia, pe malul râului  Pripiat, 1,5 km de la orașul Cernobîl . Distanța dintre Cernobîl până la Chișinău  pe linia dreaptă este de 480 km.  În prima zi a lunii mai 1986, când moldovenii mergeau în mod tradițional la iarbă verde, norul radioactiv de la Cernobîl ajungea deasupra Moldovei. A rămas aicea nouă zile, timp suficient pentru ca mii de oameni, în special copii să fie marcați pentru toată viața. Din R. Moldova au fost mobilizate 3500 persoane la lichidarea consecințelor  catastrofei nucleare unde s-au aflat în mediu 62 de zile. Din localitățile raionului  Ștefan Vodă : Semionovca, Tudora, Carahasani, Ștefan –Vodă, Olănești, Talmaza, Feștelița,  Ermoclia, Ștefănești, Răscăieți,  Slobozia, Popeasca, Căplani,  Cioburciu, la lichidarea consecințelor  catastrofei  nucleare de la Cernobîl ,au participat 33 de voluntari .  Cu părere de rău dintre ei  o treime au decedat , iar majoritatea care au rămas în viață  au probleme cu  sănătatea.  Aceștea  sunt  eroii ale cărora numele nu le cunoaște omenirea, numele lor au rămas uitate în  praful istoriei trecute, însă,  datorită prețului  înalt  pe care l-au plătit, merită a fi amintiți și apreciați. Sunt eroi și rămân a fi exemplu ale datoriilor de sine.

 La 7 mai 2010  Parlamentul R. Moldova a adoptat Hotărârea:  26 aprilie în Republica Moldova este ziua  comemorării  victimelor catastrofei de la CAE  Cernobîl și a altor avarii nucleare.

 Ecoul catastrofei de la Cernobîl se resimte și astăzi. Dovezile pentru întreaga omenire ale unei lupte dureroase cu puterea radiației sunt filmele documentare și oamenii care au trecut prin acele  groaznice evenimente.

 35 de acțiuni și evenimente comemorative care au fost dedicate victimelor catastrofei de la Cernobîl le voi nominaliza mai jos pentru a le mulțumi supravețuitorilor:  Miting de comemorare cu genericul : Cea mai mare catastrofă nucleară civilă se petrecea cu 35 de ani în urmă, Eroii dezastrului de la Cernobîl-lichidatorii, Cernobîl mărturii nespuse (casele de cultură -Talmaza, Popeasca, Slobozia, Ermoclia, Răscăieți, Căplani, Purcari);  Flash-mob:  Aripile dăinuirii în memoria  victimei de la Cernobîl (bibliotecile publice- Tudora, Ștefănești, Palanca, Căplani); Expoziții  tematice în imagini document:  Tragedia de la Cernobîl, Cernobîl o vacanță în iad, Culagul atomic de la Cernobîl  (bibliotecile publice -Alava, Brezoaia, Lazo);  Confecționarea figurinelor (porumbei/hulub de hârtie/ origami/carton) atârnate pe pini, copaci, tufari, Lichidatorii de la Cernobîl ( centrele de artшzanat -Talmaza, Tudora,Căplani); Ziua internațională de reamintire a dezastrului de la Cernobîl – întâlniri cu veteranii/văduvele  Cernobîl, coșmarul care nu se mai termină (muzeele din – Crocmaz, Răscăieți, Copceac); Lectura cărți Svetlanei Aleksievici: Rugăciune pentru Cernobîl (mărturii ale supravețuitorilor), Panouri-memoriale: Amintirea satelor moarte; Jucării pentru nimeni; Renașterea mediului  (instituțiile culturale – Olănești, Feștelița, Carahasani, Semionovca, Ștefan- Vodă, Răscăieți, Popeasca, Ermoclia, Talmaza,Cioburciu).

 Ieri este trecutul nostru, pe care nu-l mai putem schimba. Mai  „ieri” s-a produs cea mai mare catastrofă nucleară care a adus moartea a zeci de mii de oameni, a schimbat viața a sute de mii pe persoane, au fost șterse de pe fața pământului zeci de localități, și-a pus amprenta pe sănătatea nu numai pe  a celor care au trăit în acel timp, dar și a generațiilor următoare. Să ținem minte bine ce s-a întâmplat acum 35 de ani. Sunt greșeli în istoria omenirii care nu vor putea fi reparate niciodată, de aceia trebuie sa fim mai atenți, mai responsabili și sa facem concluzii din cele întâmplate. Azi este prezentul și e timpul când trebuie sa facem ceva pentru ziua de mâne. Nu există om pe pământ care  să nu-și  dorească un viitor mai luminos, mai bun. Totul de noi depinde.

                                                            Angela Ababii, specialist principal DCTST