17 beneficiari ai centrului social pentru copii în situație de risc din Ștefan Vodă, dintre care 12 se află în plasament, se bucură din plin de vacanță. Ziua se începe cu proceduri igienice și înviorare, copiii cu plăcere îndeplinind împreună cu educatoarea lor exerciții fizice. Apoi toată lumea pleacă la cantină la micul dejun. La întrebarea „Vă hrănesc bine sau așa și așa” majoritatea a răspuns „bineee!”. Un puști însă fără nicio jenă a spus „Așa și așa”. Explicația a fost simplă: „Nu ne dau hot-dog-uri, chips-uri, tortă… Am mâncat odată hot-dog la piață. Mie tare mi-a plăcut…” Probabil, prea puține bucurii a avut bietul copil în viață dacă și acum ține minte gustul hot-dog-ului.
În cantină copiii stăteau în picioare lângă masă, mulți din ei cu mânuțele ridicate. Nu înțelegeam ce se întâmplă, până când educatoarea, dna Ludmila Fluerar, n-a pus mână pe umerele unui copilaș. Băiatul înțelegând semnul a început să spună rugăciunea „Tatăl nostru”. Fără rugăciune copiii nu se așează la masă, tradiția este păstrată cu sfințenie încă de la deschiderea acestui centru. Mulți din noi fac lucrul acesta?
Următorul punct din programul zilnic – plimbarea la aer liber. Copiii se duc cu plăcere în parc, la terenurile de joacă, însă cel mai mult le place să se joace pe stadion. Fotbalul e joacă preferată nu numai a băieților, nu se dau la o parte nici fetele. Dar există o problemă – la moment centru nu dispune nici de o minge. Fără doar și poate, acest inventar sportiv se procură, însă mingile, atât de mult solicitate de copii, nu țin prea mult timp, iar bugetul instituției nu permite alte procurări.
Copiii au o speranță: poate cineva din oamenii buni la suflet a citi rândurile acestea și, aducându-se aminte de propria copilărie, de greutățile îndurate, le va face un cadou frumos – o minge de fotbal, de volei, nu numaidecât nouă. O pomană făcută copiilor mai triști ca noi este cea mai primită de Cel de Sus…
Soarta acestor copii nu diferă mult una de la alta, la mijloc fiind neglijența din partea părinților-alcoolici, abuz fizic și psihologic, sărăcia vânătă, foametea. Le-a surâs norocul când ei au fost plasați în centru, în condiții omenești, unde beneficiarii încep să zâmbească și să se bucure de viață, să creadă că și pentru ei e posibil un viitor mai bun în familiile de asistenți parentali sau de părinți adoptivi. Colectivul centrului în frunte cu dl Vadim Dimitrenco depune mult suflet în reeducarea și socializarea acestor copii, în determinarea viitorului lor. Angajații centrului una își doresc – o atenție mai sporită față de acești copii necăjiți de soartă din partea locuitorilor raionului, agenților economici din teritoriu. Altfel, zicala care spune că nu există copii străini tot numai zicală rămâne…
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”
