La solicitarea agenților economici din domeniul agriculturii și insistența dlui Iurie Moiseev, președintele raionului, în scurt timp după întâlnirea cu dl Ușurelu, Secretar General de Stat al MADRM a fost organizată și desfășurată o ședință de lucru la care au participat dl Andrei Antonevici, directorul agenției „Apele Moldovei”, reprezentanții Fondului de Dezvoltarea Durabilă dl Sergiu Pînzaru și dl Ion Baraghin, dl Sergiu Murahovschi, director ÎS „STI Bender”. Dl Antonevici a făcut o prezentare producătorilor agricoli despre oportunitatea constituirii Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații și de a beneficia de sisteme de irigare cu titlul gratuit (comodat), numind beneficiile, dar și dezavantajele. Dumnealui a informat despre modificările în legislație privind utilizarea apei pentru irigare, procurarea stațiilor de pompare a apei, stațiilor de desecare și întreținerea lor.
Dl Sergiu Pînzaru a completat prezentarea dlui Antonevici, a informat prezența despre suportul existent pentru renovarea sistemelor de irigare, a numit investitorii internaționali și fondurile care pot fi accesate prin proiecte.
Ședința a fost informativă și utilă pentru producătorii agricoli care au adresat specialiștilor de rang republican întrebări concrete, au descris situații reale care s-au creat pe parcursul anilor în domeniul irigației, au primit recomandări pentru soluționarea unor probleme în albia legii. Atât specialiștii Agenției „Apele Moldovei”, cât și cei de la Fondul de Dezvoltare Durabilă s-au arătat disponibili pentru a acorda asistența necesară pentru crearea Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații producătorilor din raionul Ștefan Vodă.
Președintele raionului, dl Iurie Moiseev a menționat că în cadrul ședinței au fost discutate probleme foarte importante pentru producătorii agricoli, pentru dezvoltarea economică a raionului, a mulțumit tuturor specialiștilor care au acceptat invitația de a se deplasa la Ștefan Vodă pentru acordarea suportului informațional, agenților economici care au fost prezenți la ședința de lucru. Rămâne ca fiecare se studieze legile și regulamentele, posibilitățile proprii, să mediteze asupra oportunităților oferite de stat pentru a lua o decizie corectă ce ține de irigație. La dispoziție este timp puțin deoarece Agenția Proprietății Publice intenționează să vândă stațiile de pompare a apei nefuncționale.
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”