Turneul raional Cupa Preşedintelui la minifotbal s-a desfăşurat recent în s. Purcari, sub patronatul preşedintelui raionului.
Pe teren şi-au dat întâlnire echipele de veterani fotbalişti din satele Răscăieţi, Carahasani, Purcari, Olăneşti şi or. Ștefan Vodă.
Jucătorii cu mare entuziasm au intrat în competiţie şi pe parcursul a câteva ore a avut loc o acţiune spectaculoasă. Emoţii maxime atât pentru jucători, cât şi suporteri au fost să fie până la ultimul joc cu remiza de 2:2 între echipele din Răscăieţi şi Ştefan Vodă. În final, cu diferenţă în punctaj, învingători fiind fotbaliştii din or. Ștefan Vodă, pe locul II s-au plasat răscăieţenii, iar al III-a loc a revenit echipei din s. Purcari.
Decernarea a fost realizată de către preşedintele raionului Iurie Moiseev, însoţit de către deputatul Igor Vremea şi vicepreședintele raionului Vasile Gherman. Deţinătorii locurilor premiante au primit diplome, medalii şi cadouri, iar echipa din or. Ștefan Vodă a primit trofeul turneului.