Instituția Publica Școala Primară „Grigore Vieru” poartă cu mândrie numele marelui poet al neamului. Tradițional în luna februarie conform planului de activitate al școlii organizăm și desfășurăm în instituție activități extrașcolare dedicate omagierii lui Grigore Vieru.
Anul acesta în duminica lui Grigore Vieru, atunci când s-au împlinit 81 de ani de la nașterea poetului, am avut destul timp ca să lecturăm opera poetului în familie și să reflectăm asupra conținutului valoros.
Pe data de 24 februarie s-au împletit în creație două sărbători: Dragobetele – sărbătoarea iubirii și Omagiu prin cântec a marelui poet. Referitor la cântece poetul s-a exprimat astfel: „Cântecul este ființa cea mai pașnică și mai internațională”. Aceste cuvinte ne-au inspirat ideea să desfășurăm activitatea cu genericul „Locuiesc la marginea unui cântec”, deoarece o mare parte a operei poetului Grigore Vieru este cântată. În cadrul activității au fost interpretate cântecele „În țara mea” (Iuliana Tudorean), „Orele” (Daniela Ceban), „Pentru ea” (Iana Ciolpan) și „Răsai” (Gabriela Pîntea).
Poetul prin opera sa a inspirat copiii din școala ce-i poartă numele să scrie poezii. Elevele Evelina Bragarenco și Dumitrița Gurulea au declamat cu dragoste poeziile „Nene Grig” și „Mama”, creații proprii. „Mereu ne-a fost dor de poet, mereu îi vom deschide cartea ca să-i revedem surâsul trist. Azi am reușit să facem să strălucească o stea, care va lumina mereu în sufletele noastre de copii, pentru că poezia ne învață a iubi: Patria, Neamul, Mama,Graiul ,Pacea…”, au rostit cu fermitate moderatorii activității împreună cu dna Ludmila Țurcan, director adjunct pentru educație. Elevii clasei a II-a de la cercul folcloric condus de dna Claudia Ciumac au interpretat cântecele „Pentru pace, mulțumim frumos” și „Limba română” pe versurile lui Grigore Vieru.
Pentru participare activă și efortul depus fiecare participant a primit în dar câte o carte.
Elena VLAS, directorul IP ȘP „Grigore Vieru”