Remedierea cât mai rapidă a consecințelor situației excepționale care s-a creat în raionul Ștefan Vodă în urma ninsorilor abundente în zilele de 17-18 ianuarie a fost sarcina primordială pentru dl Nicolae Molozea, președintele comisiei pentru situații excepționale. Dat fiind faptul că cele 11 unități de deszăpezire de care dispune SA „Drumuri Ștefan Vodă” s-au dovedit insuficiente pentru a schimba situația în termeni restrânși, președintele raionului a apelat la ajutor, astfel că în diferite intervenții au fost antrenate forțele Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale care au participat cu 68 de persoane și 11 autospeciale.
Cronica intervențiilor întreprinse cu forțele comune pe parcursul zilelor de 18-19 ianuarie este elocventă pentru volumul enorm de lucrări efectuate pentru normalizarea situației și acordarea ajutorului necesar persoanelor aflate în situație de risc major.
Așadar, pe data de 18 ianuarie 4 femei însărcinate din satele Volintiri, Răscăieți, Purcari au fost preluate de echipa din cadrul Detașamentului căutare-salvare nr. 1 (DCS1) și transportate la spitalul raional. Au fost evacuate din satele Talmaza și Copceac la Ștefan Vodă încă doi bolnavi care aveau nevoie de consultații medicale.
În aceeași zi au fost efectuate lucrări de tractare a 8 unități de transport înzăpezit, inclusiv un TIR cu numere turcești, în care se aflau circa 25 de persoane. Au fost deblocate drumurile de acces spre localitățile Antonești, Răscăieți, Lazo, Viișoara.
Pentru restabilirea legăturii telefonice în Carahasani și Căplani s-a deplasat echipa mobilă raională a Moldtelecom-ului în comun cu angajații Detașamentului căutare-salvare. Au fost transportați angajații Gas Natural Fenosa și ai Moldtelecom-ului în satele Slobozia și Antonești pentru remedierea avariilor la rețelele electrice și de telefon. Satul Carahasani a fost conectat la energia electrică, Antonești – parțial.
19 ianuarie
8.00 – în preajma s. Antonești echipa DCS1 a deblocat din nămeți un autocar cu cinci pasageri.
8.40 – echipa DCS1 a efectuat lucrări de tractare a 4 automobile blocate cu 8 persoane.
10.00 – o bolnavă cu simptome de meningită din s. Feștelița necesită spitalizare. 12.00 – bolnava a fost predată la spitalul raional.
11.00 – o persoană din s. Marianca de Jos necesită procedura de hemodializă. 12.10 – bolnavul, adus la spitalul raional, a fost ulterior transportat la Chișinău cu echipa SMURD.
12.20 – 8 persoane au fost transportate din centrul raional în s. Volintiri.
La moment încă sunt blocate căile de acces spre unele localități, lucrările de deszăpezire se efectuează în continuare.
Situația în raion a fost permanent monitorizată și dirijată de către dl Nicolae Molozea, președintele raionului și a comisiei pentru situații excepționale, și alți membri ai comisiei pentru situații excepționale. La data de 20 ianuarie vor fi deblocate căile de acces spre toate localitățile raionului.
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”