În ajunul Anului Nou în sala de festivităţi a școlii de arte „Maria Bieşu” echipa multidisciplinară a CSSCTDF a organizat Revelionul 2016. Cu acest prilej au fost invitaţi Moș Crăciun, Alba ca Zăpada, Maimuța, simbolul anului viitor, – toți animatorii de la teatrul „Foişorul fermecat” din or. Chişinău.Artiştii au făcut un gest de caritate, aducând bucurii copiilor, oferindu-le un program distractiv foarte interesant. La distracţie au participat 30 copii şi tineri cu dizabilităţi din raion şi copiii de la centrul cu plasament „Tavita. Copiii s-au implicat foarte activ în toate jocurile, au recitat poezii, au cântat și au dansat cu multă ardoare. Animatorii au reușit să creeze o atmosferă de veselie nu numai pentru acei mici, dar și pentru părinții și însoțitorii copiilor cu dizabilități, angajații centrelor comunitare. La finele sărbătorii copiii și tinerii au primit cadouri dulci.