„Expoziția din acest an este foarte importantă pentru Republica Moldova, deoarece accentuează laturile atractive ale țării în materie de turism, precum și punctează direcțiile dezvoltării turismului în țară”, a declarat, la deschiderea expoziției, Iuliana Drăgălin, secretar de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova.
Astfel, expoziția este o platformă eficientă de business comunicare, oferind posibilități jucătorilor să se expună pe piața turistică, să prezinte cele mai fierbinți și noi destinații ale sezonului turistic. Una din prioritățile expoziției a fost promovarea turismului intern. Consiliul raional Ștefan Vodă care pentru prima dată a participat la această expoziție a avut o prestație impunătoare impresionând atât organizatorii și alți participanți, cât și vizitatorii expoziției din diferite țări. La standul Consiliului raional a fost prezentată o gamă largă de produse turistice: gastronomia, meșterii populari, portul local și colective etno-culturale locale.
În raionul Ștefan Vodă sunt 10 localități care pot fi vizitate de către cei interesați de cultură, tradițiile din regiune, pensiuni turistice fiecare având valoarea sa pe piața turismului. În interviu acordat pentru un post de televiziune dna Valentina Uța, șefa Direcției cultură, tineret, sport și turism, a menționat: „Atragem turiştii, invitând să vină la noi, în raionul Ştefan Vodă, în localităţile noastre rurale pentru că avem un potenţial turistic, cultural şi economic foarte bogat. Atragem cu centre de artizanat cu meşteri populari, cu gastronomia noastră tradiţională, cu obiceiuri şi festivaluri foarte interesante cum nu mai sunt la noi în republică. Bun venit la Ştefan Vodă!”
Care sunt ofertele turistice ale raionului nostru? În primul rând, e vorba de Vinăria Château Purcari, un complex extraordinar, care oferă atât excursii și degustări, evenimente culturale cât și camere de lux pentru iubitorii tradițiilor strămoșești. „Bungalo pe Nistru” din s. Cioburciu este destinat pentru cei pasionați de natură, de pescuit. Pensiunea turistică „Casa veche” din s. Palancă gestionată de Tatiana și Zaharia Aramă are un farmec deosebit deoarece cu ușurință ne mută în anii copilării noastre, în casa dulce a buneilor. Vinăria „Et Cetera Wine” din s. Crocmaz are o pensiune modernă și confortabilă turiștii bucurându-se de tururi de degustare a vinurilor și bucatelor tradiționale moldovenești servite chiar de proprietar. Este atractiv și complexul hotelier „Marion” din or. Ștefan Vodă. La expoziție au fost expuse produse pur ecologice ale întreprinderilor „Vitarina Prim” SRL din s. Antonești (paste făinoase produse după tehnologia italiană) și „Ygrick-Group” GȚ („Biantti”) din s. Carahasani și „Laro Lebedev” GȚ din Ștefan Vodă (o gamă variată de produse din migdale de cea mai înaltă calitate). La fel, au fascinat vizitatorii diferite obiecte de artă populară și podoabe, adevărate bijuterii ale meșterilor populari din s. Carahasani (centrul de artizanat „Țărăncuța, conducător Galina Marinescu), s. Talmaza („Arta Pănușii”, conducător Elizaveta Pronoza), s. Ștefănești (centru artizanat „Zehra”, Anna Pădurean), s. Talmaza (centrul de artizanat contemporan „Ametist”, conducător Ana Corceac), s. Tudora (centru de artizanat și meșteșugărit, conducător Tatiana Barbăneagră).
Au făcut furoare adunând în jurul lor multă lume membrii ansamblului folcloric de la casa de cultură s. Talmaza „Mugurașii”. De menționat, că vizitatorii au făcut multe cumpărături prin gestul acesta apreciind calitatea produselor și a exponatelor meșterilor populari din raionul Ștefan Vodă.
Prin concluzie: participarea la expoziție s-a soldată cu succes, dovadă elocventă fiind menționarea cu trei diplome din partea organizatorilor: s-au învrednicit de înalta apreciere ansamblul folcloric „Mugurașii”, acordeonistul Beniamin Bădilă, elev al școlii de arte „M. Bieșu” din or. Ștefan Vodă, și Consiliul raional Ștefan Vodă.
Conducerea raionului Ștefan Vodă aduce mulțumiri Direcției cultură, tineret, sport și turism, direcției economie și atragerea investițiilor pentru organizarea cu succes a participării Consiliului raional Ștefan Vodă la expoziția internațională de turism.
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”