La 28 noiembrie curent, Direcția economie și atragerea investițiilor Consiliului raional Ștefan Vodă, alături de Incubatorul de Afaceri Ștefan Vodă și agenții economici din raion au participat la cea de-a XII-a ediție a Conferinței Internaționale a IMM-urilor cu genericul „Moldova Verde” desfășurată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
La eveniment au fost prezenți aproximativ 300 de antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și ai instituțiilor de suport în afaceri.
Conferința a avut ca obiectiv apropierea mediului de afaceri la principiile Economiei Verzi – prin adoptarea unui model responsabil de dezvoltare durabilă, cu utilizarea sustenabilă a resurselor rezervate generațiilor viitoare.
Iulia COSTIN, Director general ODIMM a declarat că evenimentul constituie o platformă unică și excelentă pentru facilitarea dialogului dintre reprezentanții autorităților publice centrale și mediul de afaceri pentru a provoca discuții referitor la procesul de ecologizare a IMM-urilor, și, în mod special, acțiunile cheie pentru alinierea comunității de afaceri la noile tendințe ale economiei mondiale. „Suportul este destinat întreprinderilor din sectoarele cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător sau care utilizează performanțele de mediu ca factor de competitivitate în intrarea pe piețele internaționale. Prioritate se va acorda IMM-urilor care introduc eco-inovații, produse și servicii ecologice pe piață”, a menționat directorul general al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Iulia Costin.
Ministru al Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi a punctat: „Guvernul și-a asumat angajamentul privind stimularea interesului pentru producția și consumul de energie verde prin valorificarea surselor de energie regenerabilă. Prin Programul „Ecologizarea IMM-urilor”, care a fost votat de către Guvern, vom susține întreprinderile mici și mijlocii în implementarea practicilor prietenoase mediului înconjurător”.
Ca urmare a implementării Programului „Ecologizarea IMM-urilor”, aproximativ 150 de companii vor fi selectate pentru finanțare în procesul de implementare a acțiunilor de ecologizare.
Discuțiile din cadrul Conferinței „Moldova Verde” au fost structurate în două secțiuni. Raportorii secțiunii “Economia circulară” au punctat cadrul legal privind promovarea economiei verzi în Republica Moldova, contribuția sectorului privat la accelerarea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă și dezvoltarea economică sustenabilă.
În cadrul celui de-al doilea panel “Ecologizarea IMM-urilor” a fost prezentat noul Program național de ecologizare a IMM-urilor care are ca obiectiv încurajarea și susținerea antreprenorilor în planificarea și implementarea practicilor prietenoase mediului.
În același timp, în incinta Palatului Republicii, s-a desfășurat expoziția produselor ecologice din industria textilă, agroalimentară și non-alimentară printre care erau prezenți și producătorii locali al raionului Ștefan Vodă: „LaroMigdale”, înființat de Renat Lebedev și GȚ „Y Group”, fondator Igor Golban.
Conferința s-a încheiat cu ceremonia de premiere a câștigătorilor concursurilor naționale ”Cel mai bun antreprenor din sectorul IMM” și ”IMM – Model de Responsabilitate Socială”. Cel mai bun antreprenor în sfera de producție a fost nominalizat GȚ ”Ygrick-Group” cu diplomă de gradul I și cadouri de preț. Întreprinderea menționată s-a învrednicit și de premii speciale: pentru adoptarea unui model de afacere verde, pentru model sustenabil de responsabilitate socială. Reamintim că GȚ Ygrick-Group este premiat deja al treilea an consecutiv în cadrul Conferinței Internaționale a IMM-urilor.
Direcția economie și atragerea investițiilor