Noutăți

Concursul literar „La izvoarele înțelepciunii”, ajuns la ediția XXIX

În colaborare cu direcția cultură, tineret, sport și turism Ștefan Vodă, bibliotecari și profesori, în sala de ședințe a direcției generale educație a fost desfășurată etapa raională a concursului literar „La izvoarele înțelepciunii”. Ediția a XXIX-a este consacrată scriitorului Camil Petrescu, numit pe bună dreptate inovatorul romanului românesc. Au fost îndemnați să participe elevii claselor IX-XI. Tradițional, conform regulamentului în vigoare, participanții la concurs au avut de studiat bibliografia cu operele recomandate pentru lectură și lista materialelor din critica literară despre viața și creația scriitorului.

S-au prezentat la eveniment 17 concurenți, însoțiți de bibliotecari, care i-au motivat și încurajat. Prima probă a fost un test-scris, unde elevii au avut posibilitate să-și expună cunoștințele dar și propria viziune asupra activității literare și operei foarte vaste a romancierului, dramaturgului, nuvelistului și poetului Camil Petrescu. La proba orală concurenții au fost apreciați după așa criterii ca recunoașterea operei concrete și a eroilor, exprimare coerentă, logică și argumentată, atitudine proprie.

La final, elevii, în postură de utilizatori ai serviciilor de bibliotecă și cu prilejul Zilei Bibliotecarului, au creat un mesaj festiv cu dedicații și omagiu oamenilor, care și-au legat întreaga viață de lumea cărților. Biblioteca – sufletul unei comunități, locul gândurilor bune, cheia unui destin, iar bibliotecarul – custodele fidel! Aceste idei ale copiilor au impresionat și sunt dovadă a respectului și a recunoștinței din partea cititorilor tineri.

Concursul a fost apreciat de un juriu obiectiv și competent, în frunte cu dl Vasile German, vicepreședintele raionului. Elevul clasei a X-a, Alexandru Burlac (IPLT „B.P. Hașdeu”) a fost desemnat învingătorul și deținătorul locului I, care deja are „drum verde” spre etapa republicană (luna mai). Locul II a revenit Danielei Golban (IP gimnaziul „M. Viteazul”, s. Carahasani) și lui Daniel Perebinos (IPLT „Ștefan Vodă”). Și, respectiv, pe locul III s-au plasat: Dorina Boguș (gimnaziul „Ștefan Culea”, s. Tudora), Nicoleta Iuraș (IP gimnaziul s. Căplani), Serafima Șandreanu (IP LT „B.P.Hașdeu”, s. Olănești). Menționăm faptul că toți participanții au primit cadouri și diplome oferite cu multă generozitate de direcția cultură, tineret, sport și turism și Consiliul Raional Ștefan Vodă.

Aducem mulțumiri dnei Aliona Drugaliov, bibliotecar, și profesoarelor de limbă și literatură română din IPLT „Ștefan Vodă” pentru implicare activă în desfășurarea etapei locale a concursului și ajutorul logistic acordat pentru buna desfășurare a activității raionale.

Zinaida PÎNZARI, specialist-coordonator, DGE Ștefan Vodă