Inspectoratul de poliţie Ştefan Vodă atenţionează că prima etapă concursului “Bunicii Grijulii – prietenii mei din comunitate” este în desfăşurare până la 15 aprilie 2018. În context, toți copiii creativi sunt rugați să se implice mai activ prezentând desenele și poeziile la Inspectoratul de poliţie Ştefan Vodă care se află pe str. Grigore Vieru 1/6 (biroul 22).
Astfel, poeziile și desenele vor fi colectate la Inspectoratul de poliție Ștefan Vodă. și vor fi trecute într-un registru-tip, iar la 17 aprilie vor fi prezentate în mod centralizat la Inspectoratul General al Poliției. Ulterior, comisia de jurizare va selecta premianții și, în cadrul unui eveniment festiv din luna mai 2018, aceștia vor fi premiați.
A doua etapă este valabilă până la 20 mai 2018 și este concentrată pe spotul video elaborat de copii.
Foarte important ca să fie întrunite următoarele criterii:
Poezia, desenul și spotul video trebuie să fie lucrări proprii, unice şi individuale (poezia trebuie să fie în rimă, desenul poate fi executat folosind diverse tehnici sau materiale, iar spotul video nu trebuie să depășească durata de o minută).
- Nu uitaţi să menţionaţi următoarele informaţii cu referire la autor: numele, prenumele, vârsta, clasa, instituţia, localitatea, un telefon de contact.
- Lucrările participante vor fi utilizate de către Inspectoratul General al Poliţiei și ”Bunicii Grijulii” în activitățile desfășurate și nu vor fi returnate autorilor.
- Juriul va evalua lucrările, repartizând participanţii în trei categorii: elevi clasa I-V, elevi clasa VI-IX și elevi X-XII.
Elena CEBAN, inspectorul superior BSC