Un eveniment cultural inedit s-a desfășurat în s. Căplani la 13 august curent – un concurs local de poezie cu impact național. Nimic paradoxal – au concurat, îndemnați de către organizatori, peste 150 de persoane din diferite raioane ale țării.
la concurs au participat Din start, de la prima ediție de poezie cu scopul nobil de a valoriza cultura Moldovei.
Preistorie. Un patriot adevărat și om cult ține foarte mult la istoria, tradițiile și cultura statului unde s-a născut și trăiește, totodată stimând valorile istorico-culturale altor țări. S-a întâmplat așa ca destinul a adus familia italianului Gabriele Zoppini în s. Căplani (soția lui e moldoveancă). Soții au planuri frumoase pentru viitor, legate de acest sat și locuitorii lui, realizarea cărora deja s-a început, însă aceasta este o temă aparte. Inițiativa de a întemeia un concurs poetic care să devină tradițional vine de la cuplul Zoppini. Idea din prima a fost susținută de primarul satului Valeriu Tabunșcic care, la rândul său, a propus să fie organizat și concursul pentru consăteni pentru cea mai bună poezie despre sat și oamenii lui.
În organizarea și desfășurarea concursului împreună cu soții Zoppini, sponsori financiari, s-a implicat multă lume activă din sat, toate aspectele fiind bine gândite și realizate cu succes. Jurații, printre care și profesorii de limbă și literatură română, în frunte cu președintele, dl Valeriu Tabunșcic, au selectat învingătorii și i-au poftit să vină la gala de premiere în s. Căplani, la casa de cultură unde a avut loc evenimentul. O notă aparte de sărbătoare a adus ansamblul „Țărăncuțele”, conducătorul dl Anatol Tabac, care a cântat cu mult drag pentru publicul ales cântece populare.
De trăiri frumoase și emoții înălțătoare au avut parte atât învingătorii concursului, cât și toți cei prezenți în sală. Astfel, premiul I de 5000 lei a fost decernat dnei Pelaghia Tomulescu, locuitoarea s. Sârma din raionul Leova, premiul pentru locul II (2000 lei) – dlui Dumitru Cazacu din s. Popeasca și pentru locul III (1000 lei) – dnei Valentina Cebotari din s. Căplani. Toate premiile au fost oferite de familia Zoppini.
Primăria satului a premiat consătenii pentru cele mai bune poezii despre satul natal: Andrei Cotorobai a ridicat premiul de 500 lei, Veronica Lungu și Ionela Moloman – de 400 lei, iar Ananie Moloman, Serghei Mârza și Alexandrina Balteanco – de 300 lei.
E foarte zbuciumată viața de azi, prea mult ne preocupă problemele materiale. Dacă la Căplani s-a găsit timp și dorință de a delecta sufletul – este un semn bun…
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”