Centrul provizoriu de la Palanca (creat de Ministerul Afacerilor Interne la 24.02.2022) acordă asistență umanitară, jurudică, de documentare și alimentară imigranților din Ucraina în regim non-stop, cu condiții de cazare pentru 72 de ore.
Conducerea raionului Ştefan Vodă este la legatură permanentă cu echipa ce asigură activitatea Centrului provizoriu, periodic se deplasează la faţa locului pentru a cunoaște starea de lucruri şi a interveni la necesitate.
Reiterăm, astăzi a avut loc ședința Comisiei raionale situații excepționale, unde s-a decis deplasarea şi prezența permanentă în punctul de trecere Palanca a angajaților Direcției generale asistență socială și protecția familiei pentru a oferi servicii de asistență umanitară refugiaţilor, precum și a echipei SAMU Ştefan Vodă pentru acordarea serviciilor medicale.