Noutăți

Centrul medico-social „Emanuel” la 10 ani

–Da, aşa este, centrul medico-social „Emanuel” a împlinit în luna iulie curent 10 ani de la fondare, avea să ne confirme dl Alexei Dobândă, conducătorul instituţiei, medic de specialitate. De fapt, denumirea completă este Complexul medico-social multifuncţional creştin „Emanuel” din s. Cioburciu. Atunci, 10 ani în urmă, când ne puneam pe picioare, am beneficiat de o foarte largă şi generoasă susţinere financiară şi morală din partea comunităţii religioase „Societatea medicilor creştini din Republica Moldova”. Dar de atunci am evoluat, ne-am diversificat mult serviciile acordate populaţiei şi actualmente suntem o instituţie independentă, nonprofit, persoană juridică, cu cont bancar şi cu toate responsabilităţile ce ne revin în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Din capul locului, vreau să menţionez doar un lucru pe care îl consider foarte important: sunt mândru de calea pe care am parcurs-o împreună cu colectivul în acest deceniu pentru sănătatea şi binele oamenilor şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru bunăvoinţa cu care ne-a susţinut.

Iată că a fost pronunţat cuvântul-cheie care exprimă esenţa activităţii centrului medico-social „Emanuel” – bunăvoinţă maximă, inspirată din credinţa creştină şi bazată pe un înalt profesionalism al tuturor celor acre muncesc aici. Activitatea centrului are două componente de bază din câte mi-a explicat directorul medical al centrului, dna Maria Pălărie, un medic de excepţie, care a consacrat profesiei peste 45 de ani. Printre serviciile medicale se numără: acordarea consultaţiilor pacienţilor; staţionarul de zi; servicii stomatologice; fizioproceduri care nu se mai acordă în raion – ozonoterapie, terapie cu laser, precum şi cu bioxid de carbon; în laborator ce efectuează teste biochimice şi chimice; se colectează analize serologice, care se examinează la Chişinău şi se comunică pacientului în maximum trei zile.

Pentru a face un simplu exerciţiu aritmetic, am întrebat-o pe dna M. Pălărie cam câţi pacienţi conform evidenţei vin zilnic la consultaţie şi câţi să facă proceduri. Mi s-a răspuns că în medie zilnic la consultaţie vin circa 30 de persoane, deşi mai des această cifră este depăşită, iar la proceduri vin cam 30-50 de persoane. Aici aş vrea să mai atenţionez că pe parcursul săptămânii pacienţii sunt primiţi de terapeut, ginecolog, stomatolog, iar în fiecare sâmbătă la centrul din Cioburciu se deplasează din Chişinău medici de înaltă calificaţie – cardiolog, urolog, gastroenterolog şi chirurg. Şi pentru că în centru se lucrează şase zile, cu excepţia duminicii, am dedus că centrul activează 310 zile pe an. Le-am înmulţit cu 70 de pacienţi pe zi şi am obţinut o cifră extraordinară – mult peste 20.000 de persoane au vizitat deja centrul din Cioburciu. Reiese că la acest complex a fost măcar o dată fiecare al treilea cetăţean al raionului Ştefan-Vodă. Este ceva ieşit din comun, este un efort de o preţiozitate fără seamăn în raion. Pentru că eu nu cunosc o instituţie de genul acesta, nonprofit, care să facă bine la atâta lume. Chiar am impresia că noi încă nu am conştientizat valoarea adevărată a muncii ce se depune pentru binele oamenilor raionului la centrul „Emanuel”.

Dar mai este o latură a activităţii acestui complex – cea socială. Doar câteva detalii. Dispunând de trei unităţi de asistente medicale aparte, centrul acordă prin ele îngrijiri la domiciliu pentru vârstnici şi bolnavi în cinci localităţi – Cioburciu, Talmaza, Răscăieţi, Răscăieţii Noi şi Slobozia. Plus la asta, centrul asigură cu hrană 15 familii (beneficiarii se schimbă lunar) nevoiaşe – cu copii invalizi, cu copii mamele cărora se află la puşcărie, cu oameni ţintuiţi la pat. Şi încă un detaliu ce vorbeşte despre generozitatea şi bunăvoinţa oamenilor ce activează în acest centru. În fiecare vară aici se organizează tabere pentru copii – pentru cei din şcolile-internat, pentru copiii aflaţi sub tutelă etc. Tabăra începe de la 1 iunie şi în medie pe vară în centru se odihnesc peste 400 de copii. Şi aşa anual, altfel spus la centrul din Cioburciu s-au odihnit în 10 ani peste 4000 de copii, majoritatea nevoiaşi, deşi există şi un procent foarte mic de copii care se întremează vara contra unui preţ modest. Vin nu doar din raion, ci şi din Cahul, Căuşeni, Transnistria.

Inima, motorul care nu se opreşte niciodată al acestui centru este, indiscutabil, dna Maria Pălărie – un om care radiază atâta bunătate, că te miri cum încape într-un om, dar şi atâta profesionalism, competenţă. În raion circulă un fel de creaţie populară, un soi de legende despre acest medic, la baza cărora stau fapte reale. Mie personal mi-au povestit zeci de oameni cazuri când pe cumplită viforniţă dna M. Pălărie venea acasă la un copil care era pe cale să-şi dea ultima suflare sau pe la orele 3-4 dimineaţa venind la alt copil în stare gravă. De aceea şi aerul de la centrul „Emanuel” este ticsit de această bunăvoinţă, aici n-o să găsiţi nervozitate, aici toţi medicii şi lucrătorii medicali întâi îţi zâmbesc, apoi îţi dau bineţe şi imediat îţi acordă serviciile medicale la cel mai înalt nivel. Chiar am rugat-o pe dna M. Pălărie să evidenţieze pe cineva din lucrătorii centrului. S-a uitat la mine cu nişte ochi mari şi mi-a zis senin:

–Păi, dle Gaju, dar eu trebuie să-i numesc pe toţi! Aici nu există lucru făcut aşa cumva. Toate se fac cu bunăvoinţă şi înaltă calificaţie medicală. Nu există om în acest colectiv în care eu să n-am încredere! exclamă ea şi după insistenţele mele continuă: Am să vă dau câteva nume, dar numai ca să respectăm tradiţia. Sunt extrem de satisfăcută că îi am drept colegi pe dna Zinaida Vascan, asistentă superioară, pe asistentele medicale Larisa Lungu, Natalia Fulga, Ana Sandu, laboranta Natalia Bondarenco. Dar, repet, toţi medicii şi asistentele medicale merită cele mai frumoase cuvinte.

Valeriu GAJU,  „Prier-info”

Această fotografie comună a colectivului centrului medico-social „Emanuel” a fost făcută exact în ziua când centrul a împlinit 10 ani.