Noutăți

Cea mai veselă școală – școala distractivă de fotbal

Programul special „Sport+Școală+Politie face parte din Proiectul Open Fun Football Schools și este implementat în țară noastră de către Federația Moldovenească de Fotbal si Inspectoratul General al Politiei RM, sub conducerea organizației neguvernamentale Cross Culture Project Association, din orașul Copenhaga, Danemarca. Principalele obiective sunt promovarea fotbalului în toate regiunile Moldovei şi acordarea unei asistenţe metodice şi tehnice asociaţiilor, cluburilor şi şcolilor de fotbal. Programul „Sport+Școală+Poliție” are drept scop educarea tinerei generaţii în spiritul de prietenie, dar şi responsabilizarea acestora de a duce un mod de viaţă corect și sănătos prin practicarea sportului. Totodată, se dorește consolidarea parteneriatului, orientat spre resocializarea copiilor delicvenţi prin intermediul metodelor educativ-sociale. În anul 2017 proiectul se implementează în 12 raioane, printre care se regăsește și raionul Ștefan Vodă.

În context, timp de 5 zile, în perioada 4-8 septembrie, pe stadionul din centrul raional se va desfăşura școala distractivă de fotbal cu participarea a 193 de copii cu vârsta de la 7 până la 11 ani, dintre care fetele constituie 75 de procente. Implicarea masivă a fetelor în acest proiect ne vorbește despre intenția Federației de fotbal din Moldova de a dezvoltă fotbalul feminin.

Consiliul raional Ștefan Vodă, fondatorul instituțiilor preșcolare de învățământ, a contribuit cu 500 de euro pentru desfășurarea activităților în cadrul proiectului în cauză, încă 70 mii lei au venit de la proiect. În implementarea festivalului fotbalistic s-au implicat foarte activ antrenorii de fotbal și voluntarii federației raionale de fotbal, profesorii de educația fizică, educatorii de la grădinițe de copii, polițiștii, părinții copiilor. Depune mult efort pentru organizarea și buna desfășurare a programului preconizat dl Grigore Vorfolomei, directorul școlii sportive raionale.

Copii voioși în costume sportive colorate veniți din diferite localități ai raionului, zeci de mingi de fotbal și alt echipament sportiv pentru jocuri distractive, muzică veselă și ritmică, zâmbete pe fețele micuților și adulților – acest tablou fantastic de frumos poate fi văzut pe stadionul din centrul raional. Pe lângă distracții copiii învață de la angajații Inspectoratului de poliție și polițiștii de frontieră multe lucruri utile pentru siguranța proprie. Instituțiile de învățământ vor beneficia de mingi de fotbal, în total 100, și de alt inventar sportiv, iar copiii – de costume sportive în care au învățat în cea mai veselă școală – școala distractivă de fotbal.

Mai este un beneficiar al proiectului OFFS – grădinița nr. 3 din centrul raional. „Să creștem sănătoși prin fotbal” – în realizarea acestui proiect vor fi implicați și copii cu cerințe educaționale speciale deoarece grădinița a primit echipament sportiv conform necesităților copiilor.