Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni anunță despre organizarea Campaniei Naționale DAR – Dialog Agricol Regional
Asociația Oamenilor de Afaceri Moldoveni de Pretutindeni – AOAMP, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, organizează Campania Națională DAR – Dialog Agricol Regional, în cadrul proiectului „Parteneriat pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural din România și Republica Moldova”.
În cadrul Campaniei date, vor fi abordate provocările și oportunitățile sectorului agroalimentar din Republica Moldova, cu prezentarea experienței și expertizei României în dezvoltarea sectorului și mediului antreprenorial agricol.
Activitățile planificate au ca scop facilitarea transferului de know how și creare de conexiuni pentru parteneriate publice private, precum și în rândul antreprenorilor agricoli, din cele 2 state vecine, pentru valorificarea oportunităților de investiții în agricultură.
Evenimentul se va desfășura pe data de 25 iulie 2019 – la Căușeni, în incinta Consiliului Raional Căușeni. Sunt invitați toți antreprenorii agricoli, primarii și persoanele interesate din raioanele Ștefan Vodă, Căușeni.