Noutăți

Campania „Eu sunt Moldova” a ajuns la Ștefan Vodă

Campania „Eu sunt Moldova” lansată de către Publica TV la 15 august a ajuns la Ștefan Vodă. Cu acest prilej locuitorii urbei s-au adunat în fața casei de cultură unde a avut loc evenimentul. Oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare, primarul orașului dl Gheorghe Anghel salutând scopul nobil al acestei campanii patriotice, subliniind că arborarea tricolorului în contextul sărbătoririi a 25 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova are o conotație deosebită. Urmașii lui Ștefan cel Mare se mândresc cu orașul care poartă numele Marelui Voevod, cu oamenii cinstiți, harnici și talentați, devotați plaiului natal.

Despre sentimentul de patriotism, aspirațiile cetățenilor la un viitor mai prosper, la revenirea la baștină celor plecați peste hotarele țării au vorbit dl Ruslan Galușca, șef al Direcției Regionale Est, dna Emilia Tincu, directorul casei de cultură, dna Tatiana Ciumac, specialist al direcției cultură, tineret, sport și turism, dna Maia Roșca, arhitect-șef al raionului.

Artiștii amatori de la casa de cultură au prezentat un minispectacol cu poezii, cântece și dans, prin care au cântat dragostea de neam, devotamentul față de Patrie. Sloganul campaniei „Eu sunt Moldova” vorbește de la sine – destinul țării în care trăim depinde de fiecare în parte, de activismul civic, de dorința de a schimba lucrurile spre bine.

La finele evenimentului tricolorul a fost arborat în fața casei de cultură.

DSC00273 DSC00274 DSC00277 DSC00279 DSC00281 DSC00285 DSC00289 DSC00290 DSC00299