Proiectul „O Nouă Viaţă” lansat de către fondatorul „Edelweiss”, Vlad Plahotniuc doi ani în urmă s-a bucurat de apreciere atât din partea părinţilor, cât şi a cadrelor medicale. Astfel, campania a fost extinsă şi începând cu 21 martie 2018, de cutia bebeluşului oferită de Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” beneficiază toţi copiii născuţi în 24 de maternităţi, inclusiv maternitatea din Ștefan Vodă. În fiecare cutie, mamele pot găsi scutece de unică folosinţă, body-uri din bumbac, botoşei, produse cosmetice şi medicale, o saltea şi multe altele.
La 10 iulie curent, echipa fundației „Edelweiss” au ajuns la Ștefan Vodă să spună „Bun venit în lume!” nou-născuților, aducându-le în dar cutia bebelușului și prima jucărie – un ursuleț-talisman. A venit la maternitate și dl Nicolae Molozea, președintele raionului: „Vreau să aduc mulţumire din partea tuturor cetăţenilor din Ştefan Vodă şi desigur mămicilor pe care le-am văzut astăzi, bucuroase!”
Mămicile au fost surprinse plăcut de vizită și darurile pentru copii. „Am fost pregătită de naștere, însă, cu siguranță, lucrurile primite în dar nu vor fi de prisos. Mulțumesc mult pentru acest sprijin material, dar și moral”, a spus una din lăuze, care a adus pe lume băiețelul mult așteptat.
Au apreciat pozitiv campania „O Nouă Viață” medicii prezenți la eveniment în frunte cu dl Vasile Plămădeală, directorul IMSP „Spitalul raional Ștefan Vodă”. „Când mămicile vin la primire la medicul de familie aştern cu plăcere cuvertura aceasta care merge în cutia bebelușului”, a subliniat Nadejda Balaneţchi, specialist principal în asistenţa mamei şi copilului.
Dna Lidia Cucoş, director executiv Fundația Edelweiss a informat beneficiarii campaniei “O nouă viaţă” despre şansa de a câştiga încă un premiu din partea Edelweiss, un spaţiu de joacă amenajat în camera celor mici. (Spaţiul de joacă va cuprinde o căsuţă, un tobogan, măsuţă şi scăunele, toate pentru ca cei mici să aibă o cameră ca în poveşti şi să se poată bucura în voie de jocurile copilăriei.) Fundaţia a lansat un concurs, care se va desfăşura până pe data de 15 septembrie şi se va încheia cu o tragere la sorţi, pentru desemnarea câştigătorilor. Pentru a se înscrie în competiţie, mămicile trebuie să facă o fotografie cu familia, alături de ursuleţul Edelweiss primit în cutia bebeluşului. Apoi, trebuie să o încarce pe o reţea de socializare, Facebook sau Odnoklassniki, şi să eticheteze pagina Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc “Edelweiss” – @VladPlahotniucFoundation”. Toţi cei care fac acest lucru vor fi înscrişi automat în concurs.