Noutăți

Bibliotecile – puncte de informare a alegătorilor

 Recent, în incinta Bibliotecii Publice Orășenești Ștefan Vodă, pentru 20 de bibliotecari din raion, a fost organizat seminarul „Instruirea bibliotecarilor. Informarea alegătorilor despre alegerile  prezidențiale 2020”. Acest seminar a fost organizat de către Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă Comisia Electorală Centrală (CEC) în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională, Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Marta.

Astfel, în cadrul acestei activități au fost instruiți 20 de bibliotecari din raion în calitate de formatori locali, care și-au dezvoltat cunoștințele în domeniul electoral fiind abordate mai multe subiecte, cele mai importante fiind următoarele: modalități de implicare a cetățenilor în procesul electoral, importanța votului și cunoașterea drepturilor electorale, administrarea electorală, procedura de vot, transparența alegerilor, accesibilitatea în procesul electoral, educația civică și informarea alegătorilor. Tot în cadrul seminarului a avut loc simularea procesului de vot, bibliotecarii fiind puși în fața unor cazuri care se pot întâmpla în procesul de votare și au fost ajutați să găsească soluții corecte și legale la problemele apărute.

La finele seminarului au avut loc o rundă de întrebări și răspunsuri, totodată participanților le-au fost diseminate materiale promoționale și ghiduri, care ulterior vor fi folosite pentru informarea persoanelor din comunitate. Proiectul și toate produsele dezvoltate în cadrul acestuia nu sunt în nici un fel afiliate politic, nu promovează candidați electorali specifici și au caracter exclusiv informativ.

Marina GANEA

specialist superior DCTST