Pe data de 26 noiembrie 2019 APA Uniagro Prim a desfășurat, în cadrul proiectului «Implicarea societății civile în îmbunătățirea politicilor și promovarea modelelor eficiente de dezvoltare rurală», un atelier de lucru cu participarea primarilor, agenților economici și reprezentaților societății civile din zona de stepă a raionului. Moderatorul acestui atelier de lucru a fost dl Vasile Buzu, directorul executiv al APA Uniagro Prim. Pe parcurs au fost puse în discuție mai multe subiecte printre care: constituirea unei platforme regionale de dezvoltare rurală, dezvoltarea zonelor rurale prin implementarea abordării LEADER, Regulamentul privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Au fost prezentate documentele de poziție privind subiectele: Abordarea LEADER, Turismul rural și Irigarea din apele subterane. Atelierul de lucru s-a desfășurat într-o formă constructivă și colegială. Participanții au apreciat pozitiv informațiile și materialele prezentate la acest atelier.