Noutăți

Aspectele multiple ale educației

La ordinea de zi a ședinței de lucru a directorilor instituțiilor de învățământ care a avut loc în sala de ședințe al Consiliului raional la data de 23 martie au fost puse cinci chestiuni de bază. Au fost prezenți la această întrunire dl Nicolae Molozea, președintele raionului, dl Vasile Gherman, vicepreședintele raionului, reprezentanții inspecției energetice, inspectoratului fiscal și a centrului de sănătate publică. Întâi de toate, dna Raisa Burduja, șefa direcției generală educație, a prezentat directorii noi investiți în funcție după ce au câștigat concursul: dna Ecaterina Popescu, gimnaziul „Ștefan Culea” s. Tudora și dl Ion Cazacu, școala auxiliară s. Popeasca.

Primul subiect abordat a fost cu privire la situația în instituțiile de învățământ referitor la protecția vieții și sănătății elevilor. În luarea sa de cuvânt dl Molozea s-a referit la cazul tragic de electrocutare mortală a elevului din clasa a cincea din s. Copceac. Președintele a fost dur și categoric – în cazul de la Copceac e vorba de neglijență. Intrarea în postul de transformare cu două niveluri care se află pe teritoriul gimnaziului a fost accesibilă pentru elevi nu o zi sau două, însă nimeni din conducerea gimnaziului sau pedagogi n-a bătut alarma. Și-a neglijat obligațiunile care țin de securitate a obiectelor electrice și proprietarul postului de transformare – ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL. Astfel, toți cei responsabili trebuie să ducă răspundere în fața legii. Fără a arăta cu degetul unul la altul, trebuie să întreprindem acțiuni concrete pentru a proteja viața și sănătatea elevilor, a punctat președintele raionului. Conform indicației președintelui, au fost evaluate în teritoriu toate posturile de transformare a energiei electrice, prin urmare au fost depistate mai multe nereguli care trebuie să fie înlăturate cât mai rapid. Dl Molozea a adresat premier-ministrului Republicii Moldova o scrisoare referitor la atitudinea inadmisibilă a proprietarului rețelelor electrice față de obiectele periculoase pentru viața oamenilor. Comisia raională cu reprezentanții „Gas Natural Fenosa” va examina situația în fiecare localitate pentru a întreprinde măsurile de rigoare. Dar copilul ars de viu nu se va întoarce la viață…

Dl Vasile Gherman a pus accentul pe responsabilitatea cadrelor didactice pentru viața și sănătatea elevilor: „Cea mai eficientă comisie sunteți dumneavoastră, stimați profesori, fiindcă nimeni nu cunoaște situația în instituție mai bine.” Apoi vicepreședintele s-a referit la planul de acțiuni care a apărut după teleconferință cu premier-ministru Pavel Filip. Dl Gherman a informat prezența că în acest plan s-au regăsit problemele abordate de direcția educație Ștefan Vodă. Astfel, vor fi restituite instituțiilor de învățământ restanțele financiare din anul 2015. Sunt vizate problemele ce țin de instituțiile cu numărul mic de elevi, de abandon școlar etc. Dl Gherman a punctat că va fi verificată calitatea managementului în instituțiile de învățământ, deoarece de ea depinde finalitatea procesului instructiv – calitatea cunoștințelor elevilor.

A fost discutată și situația epidemiologică în raion. Dl Ion Dubcovețchi a avertizat directorii în privința intoxicațiilor acute neprofesionale exogene de etiologie chimică.

Dna Galina Verebcean, specialistul Inspectoratului fiscal de stat pe raionul Ștefan Vodă, a vorbit despre depunerea declarațiilor pentru anul 2015, referindu-se la toate aspectele problemei abordate.

Chestiunea cu privire la organizarea și desfășurarea examenelor de absolvire a fost abordată de către dna Raisa Burduja și dna Galina Iuraș, șef adjunct al direcției educație. 250 elevi sunt înscriși la examene de bacalaureat, inclusiv 93 restanțieri din anii precedenți. Sunt stabilite 2 centre de BAC: nr. 1 – liceul „Ștefan Vodă” și nr. 2 – liceul „Dimitrie Cantemir”. În centru nr. 1 se vor examina absolvenții liceeni din satele Volintiri, Crocmaz, Olănești și Talmaza, în centru nr. 2 – liceenii din Ștefan Vodă cu instituțiile arondate. Liceenii vor fi transportați la centre de BAC cu autobusele școlare, restanțierii se vor deplasa în centrul raional de sine stătător. Părinții absolvenților din anul 2016 nu vor suporta cheltuieli – Consiliul raional a alocat surse financiare necesare pentru desfășurarea examenelor. Astfel, colectarea banilor de la părinții absolvenților este strict interzisă.

Se încep pretestările, a informat dna Burduja. Ele trebuiesc desfășurate conform regulamentului, pentru ca elevii să simtă cum va fi la examene. Pretestările vor da posibilitatea elevilor să vadă lacunele în cunoștințele sale. Există o modalitate bună de pregătire către examene – Agenția pentru curriculum și evaluare a postat pe site-ul www.aee.edu.md evaluările naționale și sesiunile din anii 2012-2015. Deci, acel ce dorește cu ajutorul profesorilor poate să se pregătească foarte bine către examene de absolvire.

La ședință au mai fost abordate problemele ce țin de atestarea cadrelor didactice, desfășurarea olimpiadelor, control stomatologic al copiilor, spartachiada elevilor, ore de clasă cu prilejul aniversării a 30-ea de la catastrofa nucleară la Cernobîl, propuneri de proiecte.

DSC00085DSC00090

Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”