Anunțuri Noutăți Posturi Vacante

ANUNȚ privind angajarea în funcția de moderator

Consiliul Raional în colaborare cu AO „Parteneriate pentru fiecare copil” și AO „CNFACEM” anunță concurs deschis pentru ocuparea funcției de moderator în cadrul Programului de educație parentală „Mellow Parenting” (PMP).

PMP este un program de educație parentală şi are drept scop susținerea părinților în dezvoltarea competențelor parentale la diferite etape de dezvoltare a copilului, precum și promovarea relațiilor pozitive părinte-copil. PMP prevede 14 sesiuni de grup, la care părinții participă împreună cu copiii lor. O sesiune cu durata de 4-5 ore are loc o dată în săptămână, iar un ciclu complet de desfășurare a PMP constituie 14 săptămâni.

Acest program se realizează în cadrul proiectului „Edificarea unei societăți în care fiecare fată și băiat își realizează potențialul la maxim cu respect și demnitate” finanțat de Uniunea Europeană și implementat în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, precum și autoritățile publice locale din raioanele Cimișlia, Ștefan Vodă, Taraclia, Cantemir.

Responsabilitățile moderatorilor pentru grupurile de părinți în cadrul PMP:

  • Organizarea ședințelor de grup cu părinții;
  • Pregătirea materialelor pentru ședințele de grup;
  • Stabilirea relațiilor cu părinții și pregătirea acestora pentru participare la program, înainte de începutul lucrului în grup, prin intermediul organizării ședințelor informaționale, vizitelor la domiciliu etc.;
  • Moderarea ședințelor de grup;
  • Adaptarea materialelor în dependență de necesitățile participanților;
  • Completarea instrumentelor de evaluare pre- și post-grup în cadrul programului.

Calificări, experiență și abilități:

  • Experiență de lucru cu părinții și copiii;
  • Disponibilitatea de a se împărtăși cu experiența lor personală și de a depăși decalajul profesional;
  • Capacitatea de a încuraja părinții să vină cu soluții proprii, decât să le spună ce să facă;
  • Deschidere către noi modalități de lucru și folosirea feedback-ului video pentru a sprijini părinții să învețe;
  • Dezirabil – Înțelegerea teoriei atașamentului și a dezvoltării timpurii a copilului.

Persoanele interesate vor expedia CV la adresa de e-mail: ispivacenco@p4ec.md

Termenul limită este 15 octombrie 2021, ora 17.00.