Comunicate Noutăți

Acțiuni de monitorizare și siguranță

   Astăzi, în mod de urgență președintele raionului dl Vasile Maxim, a avut  întrevedere cu reprezentanții Direcției Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor Căușeni cu raza de acoperire a raionului Ștefan Vodă în persoanele dlui Vitalii Agapii, șef Direcție, dna Ana Caraman, șefă adjunctă și dl Vladimir Doga, inspector principal.

   Tema discuțiilor a fost supravegherea și monitorizarea produselor alimentare oferite ca ajutor umanitar refugiaților din Ucraina de către agenții economici, cultele religioase, asociațiile obștești, persoanele fizice, în scopul asigurării repartizării și utilizării alimentației nealterate, preparate conform cerințelor sanitare.

   După cum a menționat dl Vitalie Agapii, șef DTSA, s-au ținut și continuă discuțiile cu APL de nivelul I și agenții economici, în special cu reprezentanții cultelor religioase, să fie informat neapărat serviciul ANSA în cazurile în care se intenționează acordarea ajutorui alimentar pentru refugiați.

   Totodată, s-a informat că, este asigurat transport în raza Căușeni, cât și Ștefan Vodă, care efectuează deplasarea imediată a specialiștilor la necesitate.

   Inspectorii ANSA asigură și monitorizarea animalelor de companie la traversarea hotarului.

   Conducerea raionului Ștefan Vodă și a Direcției Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor Căușeni îndeamnă toată lumea la conlucrare eficientă în aceste momente dificile.

   În caz de necesitate, apelați la numerele de telefon:

  • 079991233Vitalie Agapii, șef DTSA Căușeni cu raza de acoperire Ștefan Vodă
  • 069019952Ana Caraman, șefă adjunctă DTSA Căușeni cu raza de acoperire Ștefan Vodă