În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1468 din 30.12.2016 privind aprobarea listelor drumurilor publice naționale și locale din Republica Moldova a demarat procesul de transmitere a drumurilor locale de interes raional în gestiunea administrației publice locale de nivelul II. Pentru lucrările de întreținere și reparație a drumurilor locale transmise către APL II sunt prevăzute mijloace financiare conform modificărilor legii Fondului Rutier proporțional numărului de km echivalenți transmiși. Astfel, raionului Ștefan Vodă au revenit 11082700 lei.
Dl Iurie Afanasiev, șeful direcției construcții, gospodărie comunală și drumuri, a informat că la ședința Consiliului raional din 14 aprilie 2017 a fost aprobată decizia nr. 2/3 „Cu privire la aprobarea Programului de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice locale din cadrul raionului Ştefan Vodă pentru anul 2017”. În context, comisia raională împreună cu primarii localităților au selectat următoarele sectoare ale drumurilor locale afectate cel mai grav unde în anul curent va fi efectuată reparația îmbrăcămintei rutiere cu beton asfaltic: Slobozia – 2 sectoare, 550 metri liniari, Ermoclia – 1 sector, 180 metri liniari, Volintiri – 4 sectoare, 620 metri liniari, Ștefan Vodă – 1 sector, 450 metri liniari
La licitație au participat 4 agenți economici, învingătorul, SA „Ambalaj Bulboaca”, a prezentat oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. Costul reparației a sectoarelor nominalizate este estimat la 32290968,93 lei. Lucrările au demarat la data de 17 iulie, termenul de executare este de 2 luni.
Lucrările de reparație a drumurilor locale sunt permanent monitorizate de către dl Iurie Afanasiev. Șeful DCGCD este mulțumit de atitudinea responsabilă a executorului – se lucrează calitativ.
La 1 august curent se va desfășura licitația pentru reparația drumurilor în varianta albă și întreținerea drumurilor.
Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”