Noutăți

20 de familii cu 49 de copii vor primi ajutor în cadrul Serviciului de sprijin familial

La 16 octombrie curent, a avut loc ședința Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate din raionul Ștefan Vodă, președinte dl Vasile Gherman, vicepreședintele raionului.

Pe prim plan a fost pusă chestiunea cu privire la eliberarea avizului comisiei privind acordarea și mărimea ajutorului bănesc în cadrul Serviciului social sprijin pentru familiile cu copii. Asistenții sociali din 11 localități ai raionului au depus 20 de dosare a familiilor cu 49 copii în situații de risc. A fost evaluată cu minuțiozitate situația acestor familii pentru a identifica necesitățile lor stringente, deoarece ajutorul financiar acordat de stat nu poate soluționa toate problemele existente. Situația diferă de la o familie la alta, întâmpină greutăți familiile monoparentale, acelea unde părinții au dizabilitate cu grad sever sau acelea numeroase, cu 6-8 copii. Sunt familii care depun toate eforturile pentru a crea condiții normale pentru copiii săi, lucrează în sudoarea frunții însă, din motive obiective, nu reușesc să facă față cerințelor, dar cunoaștem cu toții că sunt și de acei care așteaptă mană cerească și cred că toți din jur le datorează cu ceva. Din păcate, copiii nu pot să-și aleagă părinții…

În dependență de caz, au fost acordate de la 2 mii lei până la 10 mii pentru o familie cu 8 copii pentru procurarea lemnelor de foc și a mașinii de spălat. Printre necesitățile stipulate în dosarele depuse au fost următoarele: procurarea unui pat cu două nivele pentru copii, lenjeriei de pat, procurarea îmbrăcămintei și încălțămintei, materialelor de construcții, aragazului, geamurilor și ușilor, cuptorului electric, mașinii de spălat etc. Au fost și familii care au cerut bani pentru procurarea produselor alimentare…

Deoarece fiecare dosar a fost examinat de către comisiile locale, de specialiștii direcției generale asistență socială și protecția familiei, comisia raională a acceptat, fără modificări, acordarea surselor financiare familiilor cu copii în situații de risc repartizând în total 88400 lei.

De menționat că această ședință a fost a patra la număr, în ansamblu 137 de familii cu copii din 22 de localități, cu excepția s. Marianca de Jos, au primit surse financiare în cadrul Serviciului social de sprijin familial. Cele mai multe dosare au depus asistenții sociali din localitățile Volintiri (12), Semionovca (10), Ștefan Vodă (10), Cioburciu (9) și Feștelița (9).

Important: toate sursele alocate se vor folosi strict după destinație.

În continuare au fost examinate 7 cazuri a copiilor separați de părinți și eliberat avizul privind prelungirea plasamentului în serviciul de tip rezidențial deoarece n-au fost identificate, din motive obiective, alte forme de protecție a copiilor.

Valentina GORNOSTALI, IP „Prier”