Noutăți

La mulți ani cu sănătate

La Consiliul raional Ștefan Vodă există o tradiție frumoasă – în ajunul Anului Nou vin cu plugușorul cete de urători din localitățile raionului. La 29 decembrie 2015 au venit să-i hăiască pe conducătorii raionului, consilierii raionali, șefii direcțiilor, instituțiilor și serviciilor raionale formația folclorică „Lița” din s. Feștelița, o ceată de colindători din Copceac și alta din s. Cioburciu. A fost un spectacol de zile mari cu urări de sănătate, belșug, prosperitate. Ceata de flăcăi din Cioburciu în frunte cu dl Ion Vascan, profesor de limbă și literatură română, pe lângă urări tradiționale a compus urături personificate pentru demnitarii de rang raional primite cu plăcere și zâmbete pe fețe. Astfel, să dea Domnul să se împlinească urările colindătorilor:
Anul Nou ne-aduce noua,
Timp mai bun si viață noua;
Anul Nou o să ne fie,
Început de veselie.
La mulți ani cu sănătate!
DSC00081DSC00090DSC00074DSC00098DSC00093